Byron lansează single-ul „Euforia” și aniversează 20 de ani printr-un turneu național în 12 orașe
Formația byron lansează noul single „Euforia”, care marchează începutul seriei de evenimente dedicate împlinirii a 20 de ani de activitate. Piesa, disponibilă pe toate platformele de streaming, mută accentul de pe trecerea anilor pe bucuria conectării și pe recunoștința de a fi mers pe același drum în două decenii de muzică, folosind vinul ca element central al poveștii.
„Euforia” e felul nostru de a sărbători cei 20 de ani pe care îi împlinim anul ăsta, sau 7.305 zile, cum ne place să zicem. Este, în principiu, un cântec închinat vinului, și nu întâmplător: după două decenii de drum împreună, ni s-a părut firesc să ridicăm un pahar. Bineînțeles, vinul, luat singur, fără prietenii care se adună în jurul lui, nu valorează nimic. La fel și cei 20 de ani, care n-ar însemna nimic fără oamenii care ne-au fost alături în tot acest timp și cărora le mulțumim”, declară Dan Byron.
Turneu aniversar în 12 orașe, cu un concert în Suceava pe 21 noiembrie
Turneul aniversar va ajunge în 12 orașe din România și va aduce pe scenă un repertoriu extins ce străbate întreaga discografie a formației. Spectatorii vor avea parte de un show conceput ca o retrospectivă sonoră a celor 7.305 zile de byron, adunând laolaltă piesele care le-au definit parcursul din ultimii 20 de ani.
La Suceava, trupa va concerta pe 21 noiembrie, în Art Rock Cafe. Biletele sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.
Un capitol aparte în cadrul turneului îl reprezintă seria din București, concepută ca un concert în patru acte, în patru cluburi diferite, fiecare dedicat unei etape distincte din istoria trupei. byron va traversa cronologic discografia celor 20 de ani prin patru show-uri cu tematici și atmosfere speciale, adaptate fiecărei perioade: „Încefluturi”, „Idolescență”, „Matouring” și „Dorigini”.
Programul turneului aniversar: 30 octombrie – Ploiești, Teatrul Nației; 31 octombrie – Brașov, Rockstadt; 5 noiembrie – Constanța, Doors Club; 11 noiembrie – București, Hard Rock Cafe – Actul I: Încefluturi; 14 noiembrie – București, Quantic – Actul II: Idolescență; 21 noiembrie – Suceava, Art Rock Cafe; 22 noiembrie – Botoșani, Grand Irish Pub; 23 noiembrie – Iași, Sala Unirii – Cinema Victoria; 26 noiembrie – Târgu Mureș, Republic Hub; 27 noiembrie – Baia Mare, Log Out; 28 noiembrie – Cluj, Form Space; 1 decembrie – București, Expirat Halele Carol – Actul III: Matouring; 2 decembrie – București, Control Club – Actul IV: Dorigini; 3 decembrie – Oradea, Lokal; 4 decembrie – Timișoara, Casa Tineretului FITT.
Două decenii de carieră, opt albume și proiecte culturale
În cei 20 de ani de activitate, byron a lansat opt albume de studio, a realizat producții speciale filmate și a explorat constant formate de concert diferite, de la show-uri electrice pe scene mari de festival până la concerte acustice sau colaborări cu cvartet de coarde și orchestră simfonică.
În 2025, albumele „nouă” și „Eternal Return” au fost certificate cu discul de platină, iar concertul „Minunata lume nouă”, prezentat în premieră la Sala Palatului alături de o orchestră de 54 de muzicieni condusă de Simona Strungaru, a devenit cea mai amplă producție a trupei de până acum.
Dincolo de scenă, formația a creat în jurul ei spații dedicate învățării, lecturii și ascultării atente: de la Biblioteca byron și Clubul de Carte, până la Audioclub, unde albume de referință sunt ascultate la o calitate tehnică impecabilă. Acestora li se alătură Clubul de Tobe și Clubul de Film, inițiative prin care trupa aduce oamenii împreună și susține un dialog direct cu publicul său.
byron înseamnă: Dan Byron (voce, chitară, flaut), 6fingers (clape, chitară, voce), Dany Serrano (chitară), Laszlo Demeter (bass) și Andrei Ilie (tobe).
