Liceul din Liteni a găzduit a VIII-a ediție a parteneriatului „Mândră, Toamnă, darnică!”
Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni a găzduit cea de-a VIII-a ediție a parteneriatului educațional „Mândră, Toamnă, darnică!”, eveniment organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde” și dedicat frumuseții naturii, creativității și tradițiilor românești.
La activitate au participat preșcolari și elevi din ciclul primar, alături de copiii din structurile arondate liceului. Deși vremea nu a fost tocmai prietenoasă, entuziasmul celor mici a adus culoare și veselie evenimentului.
Copiii au luat parte la o paradă de toamnă în care personaje precum Zâna Toamnă, Regele Toamnei și Dovlecelul fermecat au prins viață prin costume ingenioase și multă imaginație. De asemenea, costumele populare au adus un omagiu tradițiilor românești, subliniind importanța păstrării vii a valorilor și a frumuseții moștenirii culturale.
Dincolo de zâmbete și culoare, activitatea le-a oferit copiilor prilejul de a descoperi frumusețea toamnei și importanța protejării naturii.
„Felicitări tuturor copiilor, părinților și cadrelor didactice implicate, care au demonstrat că bucuria, creativitatea și dragostea pentru natură pot transforma orice zi într-o poveste minunată!”, au transmis reprezentanții liceului.
