Ziua Mondială a Educației: un decalog al profesorului și al elevului
Ziua Mondială a Educației este marcată anual pe 5 octombrie și coincide cu Ziua Internațională a Profesorului. Data a fost stabilită de UNESCO în anul 1994 pentru a recunoaște importanța și rolul esențial al cadrelor didactice în societate, amintind totodată de adoptarea, în 1966, a Recomandării Organizației Internaționale a Muncii privind statutul profesorilor.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, propune un decalog dedicat educației, structurat în zece îndemnuri care vizează atât relația cu profesorii, cât și formarea caracterului și a dimensiunii spirituale a persoanei.
Primul îndemn este acela de a-ți aminti, celebrând Ziua Mondială a Educației, de toți cei care ți-au așezat o carte în mână, ți-au răspuns la o întrebare, te-au corectat cu răbdare sau au crezut în tine într-un moment de îndoială, fiindcă recunoștința față de profesori și învățători este o lecție care trebuie transmisă mai departe.
Al doilea îndemn privește recunoașterea în Hristos, Lumina lumii, a chipului Învățătorului care luminează fără să constrângă și cheamă fără să anuleze libertatea omului, pentru că cel ce Îi urmează Lui nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
În continuare, textul îndeamnă la încurajarea spiritului critic fără a pierde smerenia cunoașterii, întrucât a întreba, a verifica și a argumenta sunt forme ale maturității intelectuale, care devin cu adevărat educative atunci când sunt însoțite de disponibilitatea de a recunoaște propriile limite și de a învăța de la ceilalți.
Educația este privită apoi ca o lucrare de formare a omului, nu doar ca un proces de acumulare a informațiilor, cunoașterea împlinindu-și rostul atunci când contribuie la dezvoltarea unei persoane responsabile, libere și capabile să trăiască în relație cu ceilalți.
Un alt îndemn vizează cultivarea libertății împreună cu responsabilitatea, fiindcă educația nu înseamnă constrângerea persoanei, ci formarea capacității de a alege în cunoștință de cauză, cu respect față de sine, față de ceilalți și față de valorile care dau sens vieții.
Textul avertizează apoi asupra pericolului reprezentat de orgoliul performanței fără caracter, deoarece omul este continuu chemat să învețe, să se îndrepte, să se maturizeze și să crească în adevăr și iubire, întrucât formarea deplină nu înseamnă doar a ști mai mult, ci a deveni mai bun.
Este prețuită și dimensiunea spirituală a educației, înțelegând că ea nu privește numai mintea, ci întreaga persoană, chemată să crească în adevăr, iubire, libertate și responsabilitate înaintea lui Dumnezeu și a aproapelui.
Respectarea unicității fiecărei persoane constituie un alt punct al decalogului, întrucât ritmul de învățare, darurile și posibilitățile nu sunt aceleași pentru toți, iar educația trebuie să sprijine dezvoltarea fiecăruia fără comparații care rănesc și fără uniformizare, căci în fiecare om există o valoare care nu depinde de performanță.
Educația este chemată să sprijine descoperirea și asumarea identității personale, conștient fiind că omul are nevoie să știe nu doar ce trebuie să învețe, ci și cine este, ce poate deveni și care este locul său în familie, comunitate și societate.
În final, îndemnul este acela de a face din educație o investiție în viitorul persoanei și al comunității, fiindcă o societate care cultivă cunoașterea, caracterul, solidaritatea și respectul pentru demnitatea umană își pregătește nu doar profesioniști mai buni, ci și oameni capabili să construiască împreună.
