Dorin Goian va juca în meciul de retragere al lui Fabrizio Miccoli

X Simona
1 Min Read

Dorin Goian participă la meciul de retragere al lui Fabrizio Miccoli la Palermo

Dorin Goian, președintele de onoare al clubului Cetatea 1932 Suceava, va fi prezent sâmbătă, 26 septembrie, la Palermo, în Italia, pentru a lua parte la partida de retragere a lui Fabrizio Miccoli, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din istoria clubului sicilian.

Miccoli, cunoscut sub porecla „Il Romario del Salento”, a evoluat pentru Palermo FC între 2007 și 2013, perioadă în care a devenit căpitan și un simbol al echipei.

Dorin Goian a fost coechipier cu Fabrizio Miccoli la Palermo în intervalul 2009–2011, iar cei doi se vor reîntâlni pe teren cu ocazia acestui eveniment special dedicat carierei fostului atacant italian.

Reprezentanții clubului Cetatea Suceava au transmis că această participare reprezintă „o revedere cu parfum de Serie A și un moment deosebit pentru președintele de onoare al Cetății”.

Share This Article