CSU Suceava întâlnește Vulpițele Galbene Roman în Turul 3 al Cupei României
Echipa feminină de fotbal CSU Suceava va juca împotriva formației Vulpițele Galbene Roman în Turul 3 al Cupei României. Partida va avea loc la Suceava, duminică, 29 noiembrie, de la ora 13:30, pe terenul sintetic de lângă Sala Polivalentă.
Cele două formații activează în Seria 1 a Ligii a 2-a de fotbal feminin. Vulpițele Galbene Roman ocupă primul loc în clasament, în timp ce CSU Suceava se află pe poziția secundă, la doar un punct distanță. În meciul direct din turul campionatului, echipa din Roman s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0.
Antrenorul echipei CSU Suceava, Marcel Irimie, a declarat: „Pe 29 noiembrie vom întâlni din nou formația Vulpițele Galbene, adversarul nostru tradițional din Cupa României. De regulă, cei din Roman abordează această competiție cu o echipă net inferioară celei pe care o folosesc în campionat. Ne dorim ca de această dată să alinieze lotul obișnuit din Liga a 2-a, pentru a putea disputa o partidă echilibrată. Sper ca antrenorul lor să trateze cu seriozitate competiția și să avem parte de un joc frumos, așa cum a fost și confruntarea din campionat, de la Roman.”
Până la meciul din Cupa României, CSU Suceava mai are programată o partidă în campionat, pe teren propriu, împotriva echipei Concordia Chiajna. Jocul se va disputa duminică, 15 noiembrie, de la ora 11:00, și va conta pentru etapa a 10-a.
