Primăria Suceava s-a implicat din nou în campania națională de curățenie „Let’s Do It, Romania!”
Primăria Municipiului Suceava a participat și în acest an la campania națională de curățenie „Let’s Do It, Romania!”, a anunțat Andrei Bacoș, consilierul primarului Vasile Rîmbu.
„Ca în fiecare an, ne mobilizăm și susținem această inițiativă, pentru că un oraș curat înseamnă nu doar muncă, ci și responsabilitate din partea fiecăruia dintre noi. Reamintim faptul că echipele de salubrizare ale orașului lucrează permanent, de luni până duminică, pentru ca Suceava să fie curată. Din păcate, există încă cetățeni care aleg să arunce deșeurile în natură, anulând astfel efortul celor care muncesc zi de zi pentru un oraș mai curat. Astăzi, însă, sute de elevi și adulți au ales să se implice și să dea un exemplu. Le mulțumim tuturor celor care au participat activ la această acțiune și care au demonstrat că le pasă de orașul în care trăiesc”, a declarat Andrei Bacoș.
