Teatrul Național din Timișoara reia spectacolul „Sarea în bucate”, după Petre Ispirescu
Teatrul Național din Timișoara readuce în fața publicului unul dintre cele mai apreciate spectacole pentru copii din repertoriul său, „Sarea în bucate”, după Petre Ispirescu, după o absență de peste trei ani.
Prima reprezentație din această stagiune va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, organizat de Teatrul pentru Copii și Tineri „Merlin”, miercuri, 30 septembrie 2026, de la ora 12, în Sala Mare a Teatrului Național.
Povestea pornește de la momentul în care fata cea mică a împăratului răspunde, la întrebarea tatălui ei, că îl iubește ca pe sarea din bucate. De aici începe o aventură în care oricine, mic sau mare, descoperă câte ceva despre prietenie, despre iubire și despre adevăratul gust al adevărului.
Spectacolul este adaptat de Codruța Popov și îi aduce pe scenă pe Adriana Sâncrăian, Mădălina Ghițescu-Petre, Ana Maria Pandele Andone, Iuliana Crăescu, Cristian Szekeres, Laura Avarvari, Claudiu Dogaru, Daniela Bostan, Raul Lăzărescu, Adrian Jivan, Alina Spiridon, Raul Bastean și Marius Caraiman.
Decorurile și costumele sunt create de scenografa Krisztina Nagy, muzica este semnată de Sebastian Hamburger, conceptul coregrafic îi aparține Baczó Tünde, iar conceptul video este realizat de Lucian Matei. Direcția de scenă este asigurată de Mirela Puia, care este și autoarea scenariului.
