Doi minori de 17 ani reținuți după decesul unui bărbat în Fălticeni; un al treilea suspect, de 15 ani, va fi supus expertizei psihiatrice
Doi tineri de 17 ani au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent care a avut loc în noaptea de 26 spre 27 septembrie, în apropierea unui club din municipiul Fălticeni, conflict în urma căruia un bărbat de 27 de ani și-a pierdut viața. Un al treilea suspect, un minor de 15 ani, urmează să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice.
Ancheta este coordonată de procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar cercetările au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava. Prin ordonanța din 27 septembrie, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și omor.
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 4.30, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, minorul de 15 ani i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței unui bărbat de 27 de ani din Fântâna Mare, provocându-i leziuni. Ulterior, bărbatul și încă un tânăr au fost urmăriți de cei trei suspecți, care, după ce i-au ajuns din urmă, le-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. În urma agresiunii, unul dintre cei doi bărbați urmăriți a decedat la scurt timp, la fața locului.
Incidentul s-a produs într-un loc public, în prezența altor persoane care nu participau la altercație, tulburând ordinea și liniștea publică. Procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi adolescenți de 17 ani, care au fost conduși de polițiști la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Aceștia urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În ceea ce îl privește pe minorul de 15 ani, procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, iar în funcție de concluziile acesteia se va decide asupra măsurilor preventive care urmează să fie luate. Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
