Slujbă de înmormântare pentru părintele Gheorghe Loghinoaia (1949-2026)

X Simona
2 Min Read

Părintele Gheorghe Loghinoaia a fost condus pe ultimul drum. Slujba de înmormântare, oficiată de Preasfințitul Damaschin Dorneanul

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a rostit cuvântul de rămas-bun la înmormântarea părintelui Gheorghe Loghinoaia, trecut la Domnul la vârsta de 77 de ani. Slujba a avut loc în prezența familiei îndoliate, a unui sobor de preoți și a numeroși credincioși din Bogdănești și din împrejurimi.

Părintele Gheorghe Loghinoaia s-a născut într-o familie cu 11 suflete, fiind al patrulea dintre cei nouă copii ai lui Constantin și Lucreția. A urmat Seminarul Teologic de la Neamț între 1963 și 1968, iar apoi Institutul Teologic din București, între 1968 și 1972. Din familia sa s-a ridicat și arhimandritul Trifon Longhinoaia, care s-a retras la Mănăstirea Neamț.

Vreme de aproape trei decenii, din iulie 1994 până în 2022, părintele Gheorghe s-a dedicat Căminului de Bătrâni de la Bogdănești, unde a avut în grijă sute de bătrâni și sărmani. De-a lungul celor peste 50 de ani de preoție, a fost profesor de Religie în satul natal timp de 13 ani, între 1990 și 2003, a înființat Grupul Folcloric „Bogdana” și a acordat burse unor elevi seminariști săraci, plătindu-le masa și cazarea timp de trei ani.

Mănăstirea Bogdănești, continuatoarea lăcașului ridicat în secolul al XIV-lea de Bogdan I Întemeietorul, a găzduit o parte însemnată a activității sale. De patru ani, obștea mănăstirii, condusă de părintele stareț Pamvo, duce mai departe lucrarea începută de părintele Gheorghe, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Deși i s-a propus ca mormântul să fie așezat sub streașina mănăstirii, familia a ales ca părintele Gheorghe să fie înmormântat în cimitirul satului, alături de moșii și strămoșii neamului Longhinoaia. Numele său va fi pomenit la altarul mănăstirii.

Părintele Gheorghe Loghinoaia lasă în urmă soția, pe doamna preoteasă Aurica, cu care a fost căsătorit 56 de ani, și patru copii: părintele Florentin, Gheorghiță, Elena și părintele Alexandru, nepotul său.

Share This Article