Sînziana Mircea încheie turneul IMAGINE UNIVERSE la Brăila și Prejmer

X Simona
5 Min Read

Turneul IMAGINE UNIVERSE se încheie cu două concerte în România

Pianista și compozitoarea Sînziana Mircea încheie turneul internațional IMAGINE UNIVERSE 2026 cu două concerte în România, programate pe 2 octombrie la Brăila și pe 3 octombrie la Prejmer, lângă Brașov. Evenimentele vin după apariții pe scene europene precum Wiener Konzerthaus din Viena, Mozarteum din Salzburg, Sala Radio din București și Steinway Hall din Milano.

Concertele IMAGINE propun un format imersiv în care muzica clasică se îmbină cu tehnologia și artele vizuale. Pianul, flautul, percuția și handpanul se combină cu sintetizatorul și muzica electronică realizată în timp real, într-un spectacol completat de proiecții video și lumini. Alături de Sînziana Mircea vor evolua Marco Scazzetta la percuție și handpan, Pietro Dossena la sintetizator și muzică electronică și Mariia Velia la flaut.

Programul reunește capodopere clasice, muzică de film precum „Interstellar” de Hans Zimmer și „Chariots of Fire” de Vangelis, dar și compoziții originale semnate de Sînziana Mircea.

Concert la Festivalul SUBITO, la Brăila

Pe 2 octombrie, concertul IMAGINE UNIVERSE va fi prezentat la Casa Tineretului din Brăila, în cadrul ediției a V-a a Festivalului Național al Muzicii de Cameră SUBITO, organizat de Filarmonica „Lyra – George Cavadia”. Programul serii începe la ora 18:00 și include și concertul Ansamblului Cameral al Filarmonicii.

„Acest final de turneu ilustrează cel mai bine esența a ceea ce am vrut să aducem pe scenă: un concert ieșit din comun, în care artiștii, publicul și natura se întâlnesc într-o experiență cu adevărat imersivă. Turneul Imagine Universe este, pentru mine, șansa de a aduce pe scenă un concept diferit, inovativ, reprezentativ pentru secolul XXI, în care muzica, emoția și tehnologia se întâlnesc. Iar la Prejmer, chiar și sportul devine parte din spectacol, aducând o dimensiune nouă experienței IMAGINE. Eu și colegii mei suntem foarte fericiți să ajungem la Brăila și la Prejmer pentru aceste două concerte și suntem foarte recunoscători Filarmonicii Brăila și Festivalului Kuriozum pentru șansa de a ne întâlni cu publicul din țară”, declară Sînziana Mircea.

Concert imersiv și moment ecvestru la Prejmer

Pe 3 octombrie, de la ora 19:00, turneul se încheie la Clubul Ecvestru 163 Plopi din Prejmer, în cadrul Festivalului Kuriozum. Concertul va integra un moment ecvestru realizat de Iulia Tat, antrenor de echitație al clubului, desfășurat în timpul concertului, pe muzica interpretată live. Evenimentul este organizat de Asociația Oamenii Inspiră, sub coordonarea președintelui Damian Pal.

„IMAGINE UNIVERSE la Prejmer este mai mult decât un concert. Este o experiență în care muzica, natura, proiecțiile video, spectacolul vizual și show-ul ecvestru se întâlnesc într-un mod unic. Publicul va descoperi un eveniment artistic complex, desfășurat într-un spațiu superb, departe de convențiile unei săli de concert obișnuite. Clubul Ecvestru 163 Plopi oferă un cadru spectaculos pentru proiecte culturale care își propun să depășească limitele formatelor tradiționale și să aducă arta mai aproape de oameni. Cred că spectatorii vor avea ocazia să trăiască un moment cu adevărat special, pe care îl vor păstra mult timp în memorie”, declară Damian Pal, președintele Asociației Oamenii Inspiră.

Bilete și program

Pentru concertul de la Brăila, biletele se pot achiziționa de la Agenția Filarmonicii și online pe BLT.ro, conform afișului festivalului. Pentru evenimentul de la Prejmer, biletele sunt disponibile pe Eventim.

Sînziana Mircea, pianistă și compozitoare, a concertat pe scene precum Carnegie Hall, Kennedy Center și Tokyo Metropolitan Theater. Laureata a peste 35 de premii internaționale și deținătoare a titlului Young Steinway Artist, a lansat seria IMAGINE în 2019. Este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” din Pavia și la Politecnico delle Arti Bergamo – Conservatorio „G. Donizetti”.

Marco Scazzetta, percuționist italian și profesor universitar la Conservatorul din Pavia, a concertat la Teatro alla Scala și Teatro La Fenice și a colaborat cu artiști precum Lang Lang, Andrea Bocelli și Herbie Hancock. Pietro Dossena, compozitor, artist multimedia și profesor universitar la Conservatorul din Sassari, este laureat al Prix Luigi Russolo. Mariia Velia, tânăra flautistă ucraineană de origine română, studiază la Universitatea Națională de Muzică din București și este invitata ediției 2026 a seriei IMAGINE.

Share This Article