81 de proiecte de voluntariat evaluate la etapa județeană SNAC, la Suceava
Luni, 2 noiembrie 2026, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit etapa județeană de evaluare a proiectelor de voluntariat derulate în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), pentru anul școlar 2025–2026. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și coordonat de prof. dr. Aurica Daneliuc, inspector școlar pentru activități extrașcolare, sub genericul „Sub semnul dăruirii – Suflete alese, fapte luminoase”.
La această ediție au fost înscrise 81 de proiecte, care au evidențiat diversitatea inițiativelor de voluntariat, implicarea elevilor și a cadrelor didactice, precum și parteneriatele dezvoltate între școli și comunitățile locale.
22 de proiecte premiate și șase calificate la etapa națională
Evaluarea proiectelor a fost realizată cu sprijinul a 20 de evaluatori. În urma acesteia, 22 de proiecte au fost premiate, iar punctajele cele mai mari au fost înregistrate de șase proiecte, care s-au calificat la etapa națională:
„SUS AVEM INIMILE” – Clubul Copiilor Gura Humorului, coordonator prof. Radu Mariana; „SUFLETUL PRIDVORULUI – SPERANȚA ȘI FAPTA BUNĂ” – Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți, coordonatori prof. dr. Aurica Daneliuc Lăcrămioara și prof. Elisabeta Marici; „ÎMPREUNĂ SĂ DĂRUIM ZÂMBETE” – Școala Gimnazială Zvoriștea, coordonator prof. Agavriloaie Beatrice Luminița – PREMIUL I; „HOME ALONE” CHRISTMAS – Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, coordonator prof. Pauliuc Anamaria; „ÎMPREUNĂ PENTRU UN VIITOR MAI BUN” – Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, coordonatori prof. Marusac Elena-Octavia și prof. Moroșan Ancuța Florentina; „ARIPI DE SPERANȚĂ” – Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, coordonator prof. Loredana Puiu.
Moment artistic dedicat tradiției bucovinene
Programul evenimentului a inclus și un moment artistic susținut de elevii Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, care au adus în atenția participanților frumusețea portului popular și valorile tradiției bucovinene.
Cele 81 de proiecte înscrise demonstrează că voluntariatul reprezintă o importantă experiență de învățare și formare, prin care elevii își dezvoltă empatia, responsabilitatea, spiritul civic și capacitatea de a se implica activ în viața comunității.
