Ziua Păcălelilor la Roma: festivalul Hilaria și legenda lui Osiris
În Roma antică, ziua de 3 noiembrie era dedicată unui festival numit Hilaria, considerat un fel de „Zi a Păcălelilor” romană, prilej cu care oamenii aveau voie să își joace feste. Era o zi specială dedicată sărbătorii și veseliei, legată de cultul zeițelor Isis și Osiris, două zeități adoptate de romani din Egipt.
Hilaria îl onora pe zeul ucis Osiris, care, potrivit mitului, fusese reînviat pe 3 noiembrie. Povestea este destul de sinistră și menită să creeze confuzie. Osiris, zeul fertilității și stăpânul infernului, s-a căsătorit cu sora lui, Isis, o mare vrăjitoare. Cei doi aveau un frate pe nume Seth, descris ca un personaj formidabil, cu un bot ascuțit ca de vulpe, ochi oblici și corp de câine, cu o coadă bifurcată. El era și zeul furtunilor, al războiului și al haosului.
Seth îl ura pe Osiris și își dorea cu disperare să îl înlăture din poziția sa de stăpân al infernului. Într-o zi, l-a păcălit pe fratele său să se bage într-un cufăr, a închis capacul și a aruncat cufărul în mare. Apoi a tăiat corpul fratelui său înecat în 14 bucăți și le-a împrăștiat în tot Egiptul.
Seth nu se gândise însă la Isis, care a recuperat bucățile din trupul soțului ei și le-a îngropat pe toate, mai puțin penisul. Apoi l-a readus pe Osiris la viață prin magie și, cu ajutorul acelui membru neîngropat, a conceput un fiu, Horus.
Horus era un zeu ce semăna cu un șoim, ai cărui ochi erau Soarele și Luna. Și-a petrecut aproape toată viața luptându-se cu unchiul său Seth și, în cele din urmă, l-a învins, însă în timpul luptei s-a rănit la ochiul stâng. Rana este explicația pentru descreșterea și creșterea Lunii.
Tot pe 3 noiembrie s-au petrecut și alte evenimente de referință: în 1870 se încheie reunificarea Italiei, în 1871 exploratorul și reporterul britanico-american Henry Stanley îl găsește pe dr. David Livingstone în jungla africană, iar în 1903 Panama își declară independența față de Columbia.
