Saladin și căderea Ierusalimului din anul 1187
În data de 2 octombrie 1187, orașul Ierusalim a intrat sub controlul forțelor musulmane conduse de sultanul Saladin, punând capăt unei perioade de 88 de ani, 2 luni și 17 zile de stăpânire creștină asupra locurilor sfinte.
Cucerirea creștină a Ierusalimului avusese loc în timpul Primei Cruciade, când europenii au înființat un regat în Țara Sfântă. Spre finalul secolului al XII-lea, însă, casa regală intrase într-un declin accentuat. După moartea regelui Baudouin al IV-a, care suferea de lepră, tronul ar fi trebuit să revină tânărului său nepot. Sora regelui, Sibila, împreună cu soțul ei, Guy de Lusignan, au preluat coroana și l-au declarat pe Guy rege.
Noul conducător nu avea nici inteligența, nici cruzimea foștilor regi creștini, iar în fața sa se afla un adversar redutabil: sultanul Saladin, comandant-șef al armatei sale de 16 ani. Născut în Mesopotamia, în Irakul modern, Saladin era un musulman credincios, devotat ideii de jihad împotriva creștinilor și de eliberare a Ierusalimului.
În iulie 1187, Saladin a distrus complet armata cruciată în bătălia de la Hattin, după care a pornit spre orașul sfânt. După un asediu scurt, Ierusalimul a căzut în mâinile armatelor musulmane. Spre uimirea și bucuria creștinilor cuceriți, Saladin și oamenii săi i-au tratat cu bunăvoință și curtoazie, un comportament complet diferit față de măcelul nediscriminatoriu care urmase cuceririi orașului de către creștini.
Cu toate acestea, pentru creștinii din Ierusalim și din întreaga Europă, căderea orașului sfânt a fost considerată o catastrofă. Pentru sarazini, data în sine pare să fi confirmat credința lor în justețea divină a cauzei lor, întrucât tot pe 2 octombrie, cu peste o jumătate de mileniu înainte, Mahomed se înălțase la cer din același loc, Ierusalim.
