Radu Ciucă, despre mutarea de la PRO TV la Antena 1 și colaborarea cu Cătălin Măruță
Radu Ciucă a făcut o schimbare semnificativă în cariera sa în urmă cu câteva luni, după ce a plecat de la PRO TV și emisiunea „La Măruță” s-a încheiat. Acesta s-a alăturat echipei „Furnicuțele” de la Antena 1, proiect ajuns între timp la cel de-al doilea sezon.
Trecerea la noul post de televiziune a coincis cu o perioadă intensă pentru Radu Ciucă, care a continuat în paralel colaborarea cu Cătălin Măruță la podcastul „Acasă la Măruță”. În primăvara anului 2026, după ce PRO TV a renunțat la emisiunea „La Măruță”, Radu Ciucă a început o nouă etapă profesională la Antena 1.
La debutul proiectului „Furnicuțele”, echipa era formată din Radu Ciucă, Oase, Furnicuțele Scamă și Blană și Denise Rifai. În această toamnă, Denise Rifai a fost înlocuită de Cătălin Măruță, schimbare pe care Radu Ciucă o privește cu entuziasm.
„Al doilea sezon clar e mult mai bine, nu? Că a revenit fratele meu, ca să zic așa. Recunosc, eram foarte bine și în primul sezon, adică se crease echipa foarte mișto, cel puțin între noi, băieții: Oase, Furnicuțele… Chiar și cu Denise Rifai! Dar cu siguranță faptul că a venit Cătălin Măruță, pentru mine, cel puțin, e cu atât mai bine. Eu mă bucur! Cred că mă bucur mai tare decât el”, a declarat Radu Ciucă.
Acesta a povestit că înainte de a accepta proiectul de la Antena 1 a discutat cu Cătălin Măruță, iar reacția acestuia a fost una de susținere totală. „Dacă el n-ar fi fost ok cu asta și dacă ar fi considerat că noi nu reușim să ducem lucrurile la bun sfârșit la podcast, probabil că m-aș fi gândit de două ori înainte să accept proiectul pe care mi l-a propus Emilia Vlad. Dar în momentul în care i-am spus, el s-a bucurat foarte tare și chiar m-a împins de la spate: «Du-te că îți trebuie, că e mișto, că e foarte bine pentru tine»! Adică a fost susținătorul meu număr 1”, a mai spus el.
Radu Ciucă a recunoscut că perioada începutului de filmări la noul proiect a fost una dificilă, deoarece programul său se suprapunea cu cel al lui Cătălin Măruță, care avea mai mult timp liber. „Cătălin Măruță fiind cumva liber, având mult mai mult timp liber, filmările se suprapuneau de cele mai multe ori… Era foarte greu, era alergătura între studio-uri… Am noroc că sunt studio-urile relativ aproape. Noi suntem în Pipera la Antena 1, studioul nostru de podcast e la Promenada. Au fost destul de multe zile în care n-am fost acolo la filmări, dar era foarte greu cumva cu editarea, pentru că eu fac editare la podcast-uri. Aveam zile întregi în care mă trezeam la ora 06.00 și ajungeam acasă pe la ora 12.00 noaptea. Dar nu mă plâng! A fost o perioadă… Era greu! Acum, cumva, o să avem același program. Deci mă mai relaxez și eu din punctul ăsta de vedere. E mult mai bine”, a concluzionat Radu Ciucă.
