Incendiu de amploare la un adăpost de animale dintr-o gospodărie din Zaharești, Stroiești

X Simona
1 Min Read

Incendiu la un adăpost de animale din Zaharești. Flăcările au cuprins construcția pe aproximativ 60 de metri pătrați

Un incendiu a izbucnit miercuri, 28 octombrie, la o gospodărie din satul Zaharești, comuna Stroiești, anunțul fiind dat în jurul orei 5:30. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea focului.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o construcție cu destinație de magazie și adăpost pentru animale, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casa de locuit din apropiere.

Construcția a ars pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, împreună cu bunurile aflate în interiorul acesteia. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au reușit să salveze casa de locuit aflată în proximitatea construcției afectate.

Share This Article