Copiii cunosc alimentația sănătoasă, dar unul din trei are exces ponderal
Copiii învață regulile alimentației sănătoase, însă transformarea lor în obiceiuri zilnice rămâne dificilă. Analiza preliminară a evaluării inițiale din Programul Național „Traista cu sănătate” arată că 36,9% dintre cei 521 de elevi din ciclul primar analizați au exces ponderal – suprapondere sau obezitate. Studiul se desfășoară în șapte școli din mediul urban și rural.
Cercetarea este inițiată și coordonată de Fundația Tradiții Sănătoase, în colaborare științifică cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, cu sprijinul Nestlé România. Investigatorul principal este prof. univ. dr. Veronica Mocanu, inițiatoarea programului.
Situația ponderală a elevilor
Elevii au fost evaluați prin măsurători antropometrice și chestionare privind alimentația, activitatea fizică și obiceiurile zilnice. Statusul ponderal a fost stabilit pe baza indicelui de masă corporală raportat la vârstă și sex, conform referințelor Organizației Mondiale a Sănătății din 2007.
Dintre cei 521 de elevi – 261 de băieți și 260 de fete –, 36,9% aveau exces ponderal (20,0% suprapondere și 16,9% obezitate), iar 60,3% aveau greutate normală. Excesul ponderal era la fel de frecvent în urban (39,6%) și în rural (34,8%), fără o diferență semnificativă statistic. Obezitatea era mai frecventă la băieți (21,1%) decât la fete (12,7%). Rezultatele descriu situația copiilor incluși în studiu și nu reprezintă estimări ale prevalenței la nivel național.
Cunoștințe ridicate, obiceiuri inconsistente
Nivelul cunoștințelor nutriționale este ridicat: 97,1% dintre elevi au identificat apa drept cea mai sănătoasă băutură, 94,4% au recunoscut corect fructele și legumele, 88,5% au ales cartofii fierți sau copți în locul celor prăjiți, iar 90,8% au recunoscut importanța activității fizice.
Obiceiurile zilnice nu reflectă însă întotdeauna aceste cunoștințe: 21,7% nu luau micul dejun în fiecare zi; 9,4% consumau zilnic băuturi îndulcite cu zahăr; 23,8% petreceau cel puțin două ore pe zi în fața ecranelor, iar 12,2% peste trei ore; 10,4% aveau mai puțin de 30 de minute de joc activ pe zi; aproximativ 80% raportau oboseală dimineața. Analizele au identificat asocieri semnificative între excesul ponderal și frecvența micului dejun, respectiv consumul de băuturi îndulcite, fără a demonstra însă o relație de cauzalitate.
„Mulți copii știu deja ce înseamnă să mănânce sănătos, însă cunoștințele nu sunt suficiente pentru a garanta comportamente sănătoase. De aceea, educația trebuie să înceapă devreme și să fie practică și repetată”, spune prof. univ. dr. Veronica Mocanu.
Evaluarea efectelor intervenției
Studiul este cvasi-experimental, cu grup de intervenție și grup de control, și are aprobarea Comisiei de Etică a Cercetării Științifice a UMF „Grigore T. Popa” din Iași. Intervenția educațională urmărește formarea unor deprinderi zilnice: alegerea alimentelor sănătoase, consumul de apă, activitatea fizică, respectarea meselor și echilibrul stilului de viață.
Cercetarea are trei etape de evaluare: T0 – evaluarea inițială, înaintea intervenției; T1 – evaluarea după intervenție; T2 – evaluarea de urmărire, la aproximativ șase luni după încheierea intervenției. Rezultatele prezentate provin exclusiv din etapa T0, iar eficiența intervenției va putea fi apreciată după analiza comparativă a evaluărilor succesive, inclusiv a grupului de control.
Rezultatele evaluării inițiale au fost prezentate în septembrie 2026, la Salzburg, în cadrul congresului European Childhood Obesity Group, prin posterul științific „Why primary school matters in obesity prevention: baseline findings supporting an early lifestyle education program”. În paralel, Fundația Tradiții Sănătoase dezvoltă formarea cadrelor didactice: din iulie 2026, un program complementar de 50 de ore este acreditat de Ministerul Educației, pentru ca profesorii să poată integra educația pentru sănătate în activitățile școlare.
Programul „Traista cu sănătate” promovează alimentația echilibrată, activitatea fizică și comportamentele sănătoase în rândul copiilor, prin activități adaptate vârstei, resurse educaționale și colaborarea cu școli, profesori și familii. Programul a primit premiul Comisiei Europene EU Health Award 2020.
