Șoferiță lovită de o mașină care a virat fără să se asigure

X Simona
1 Min Read

Accident rutier la Ipotești: un șofer băut a intrat într-un alt autoturism

Un bărbat de 66 de ani, din localitatea Ipotești, este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier pe DJ 208 A, în timp ce se afla la volan sub influența alcoolului. Evenimentul s-a produs în data de 27 octombrie, în jurul orei 18.20.

Potrivit informațiilor, bărbatul conducea un autoturism marca VW pe direcția Ipotești-Suceava. Ajuns în dreptul magazinului PENNY, acesta a oprit vehiculul în afara părții carosabile pentru a efectua manevra de întoarcere. În momentul în care a intenționat să vireze la stânga, șoferul nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Mercedes-Benz, condus regulamentar de o femeie care se deplasa în aceeași direcție.

La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul pentru șoferiță a fost negativ. În schimb, în cazul bărbatului de 66 de ani, aparatul a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Share This Article