Poveștile prind viață prin mișcare: teatru nonverbal pentru copiii cu cerințe educaționale speciale
În România, oferta culturală adaptată copiilor cu cerințe educaționale speciale și celor cu deficiențe de auz rămâne extrem de limitată. Puține producții artistice sunt concepute cu adevărat pentru ei, iar accesul la experiențe culturale de calitate reprezintă, în continuare, o excepție. Asociația E CEVA BINE își propune să schimbe acest lucru prin Emotion in Motion, un proiect care aduce teatrul nonverbal participativ și atelierele de creație direct în școlile unde învață acești copii.
Proiectul va itinera un spectacol de teatru nonverbal și o serie de ateliere în opt școli speciale din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Focșani și Bivolăria – Vicovu de Sus (Suceava), oferind acces la experiențe culturale adaptate pentru minimum 1.000 de copii cu cerințe educaționale speciale, cu accent pe nevoile copiilor cu deficiențe de auz.
O poveste spusă prin gesturi, expresii și mișcare
De la întrebarea cum poate fi spusă o poveste prin gesturi, expresii și mișcare și ce se întâmplă atunci când copiii pot schimba, prin participarea lor, felul în care aceasta se încheie pornește proiectul Emotion in Motion, care propune o întâlnire cu arta în care copiii devin participanți activi la spectacol și creatori ai propriilor personaje.
În centrul proiectului se află un spectacol original de teatru nonverbal, inspirat din povești și basme românești despre curaj, prietenie și alegeri, în regia lui Vadim Rusu. Pe scenă evoluează Daniela Niculae, Petru Ciobanu, Petrică Voicu și Vadim Rusu. Mima, dansul și expresivitatea corporală aduc personajele la viață, iar copiii pot influența deznodământul prin gesturi, mișcare și acțiuni colective.
Activitățile sunt construite prin colaborarea dintre echipa artistică, un psiholog specializat în cerințe educaționale speciale și cadrele didactice din școlile participante. Un interpret în limba semnelor române (LSR) va facilita spectacolul, momentele participative și comunicarea în ateliere.
O caravană de teatru și creație, în octombrie – noiembrie 2026
În cadrul atelierelor, copiii explorează mișcarea și expresia corporală, construiesc personaje proprii și confecționează accesorii de costum, ducând acasă atât creațiile lor, cât și o experiență artistică pe care au modelat-o ei înșiși. Programul cuprinde opt reprezentații și 24 de ateliere, la care minimum 200 de copii vor participa activ ca interpreți și creatori.
Proiectul include și o componentă digitală pe www.ecevabine.ro: un ghid metodologic gratuit, materiale video educaționale, înregistrarea integrală a spectacolului și resurse pentru profesori și familii dincolo de caravană. Noutățile despre proiect și desfășurarea caravanei vor fi publicate pe site-ul și pe paginile de Facebook și Instagram ale Asociației E Ceva Bine.
Finanțare și context
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), cu o valoare a finanțării nerambursabile de 242.998,36 lei și o contribuție proprie a Asociației E CEVA BINE de 45.201,64 lei. Valoarea totală a proiectului este de 288.200 lei. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național, iar AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite, acestea fiind în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Asociația E Ceva Bine este o organizație neguvernamentală care dezvoltă proiecte culturale, sociale și educaționale, cu scopul de a genera un impact pozitiv în comunitate și schimbare socială prin artă. Pornind de la nevoile grupurilor cu care lucrează, asociația concepe proiecte și programe care folosesc educația prin artă pentru a încuraja participarea, incluziunea și implicarea comunitară. Proiectele organizației au ajuns la publicul din București, din țară și din afara României, iar activitatea sa a fost recunoscută prin premii în cadrul Galei Societății Civile și al Galei Asociațiilor Comunitare.
Printre proiectele dezvoltate de Asociația E CEVA BINE se numără festivalul național de artă „Dezvoltarea durabilă văzută prin lentila artei”, caravana națională de teatru educațional „Cei 17 magnifici care au schimbat viitorul”, proiectele de prevenire a consumului de droguri prin artă „Aleg să aleg, Eu decid. Nu depind” și „Alege să alegi”, proiectul de educație antreprenorială pentru tineri creativi „Arteprenor”, caravana cinematografică educativă „Fii erou de poveste!”, spectacolul și cursurile de teatru nonverbal pentru copii hipoacuzici „Basme nerostite”, Festivalul Urban Femei pe Mătăsari, Festivalul Urban Bărbați pe Mătăsari, centrul cultural independent Mătăsari 1.7, Teatrul Mignon și Mini Mignon și Opera Fringe Festival.
Emotion in Motion continuă experiența asociației în educația prin artă și în dezvoltarea unor experiențe culturale accesibile copiilor cu cerințe educaționale speciale, inclusiv prin explorarea teatrului nonverbal.
