Concordia: Capitalul românesc există și trebuie adus în economie, fără presiune pe deficit

X Simona
5 Min Read

Concordia: capitalul românesc există și trebuie adus în economie, fără presiune pe deficit

Confederația Patronală Concordia a prezentat premierului Luca Niculescu și miniștrilor noului cabinet o serie de propuneri pentru relansarea economică a României, într-un context în care statul nu are spațiu fiscal suplimentar. Soluția avansată de organizația patronală este mobilizarea capitalului românesc, alături de fondurile europene, descrisă ca cea mai ieftină cale de stimulare a economiei.

Concordia salută includerea în programul de guvernare a măsurilor pe care le-a solicitat, dar avertizează că multe dintre ele nu au încă buget, termen sau responsabil politic. Primul test al angajamentelor va fi bugetul pe 2027.

„Am încredere în companiile românești. Au crescut de multe ori într-un mediu impredictibil, iar astăzi au forța și ambiția să concureze cu cele mai bune din Europa. Este momentul ca statul să țină pasul cu ele. Concordia este pregătită pentru acest parteneriat, cu soluții prin care capitalul românesc ajunge în noi investiții, în locuri de muncă și în expansiunea companiilor locale pe noi piețe”, a declarat Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia.

Din delegația Concordia au făcut parte, alături de Dan Șucu, Mihai Matei și Dragoș Petrescu, membri ai Consiliului Director, și Adelina Dabu, director Afaceri Europene și Internaționale. Reprezentanții organizației au subliniat că este nevoie de un mediu prielnic pentru ca România să revină rapid pe creștere economică, într-un context global nefavorabil.

Bani românești în firme românești

Creditul bancar pentru economie este de doar 23% din PIB, unul dintre cele mai mici niveluri din Uniunea Europeană. Concordia arată că instrumentele sunt deja prevăzute în program și trebuie puse în funcțiune acum: credite și garanții prin Banca de Investiții și Dezvoltare, investiții ale Pilonului II în companii și proiecte românești și programele din OUG 8/2026, cu reguli simple de aplicare.

Energie predictibilă și o piață a muncii flexibilă

Nimeni nu construiește o fabrică fără să își poată estima factura la energie, susțin reprezentanții patronatelor. Concordia cere o foaie de parcurs cu ținte și o piață forward lichidă, cu market-making.

În ceea ce privește piața muncii, organizația notează că, în zece ani, salariile reale s-au dublat, iar productivitatea a crescut cu doar o treime. Concordia propune un salariu minim corelat cu productivitatea și decis după consultare tripartită, un Kurzarbeit permanent, revenirea la calculul orar al CAS și CASS pentru norma parțială și forme flexibile de muncă. România are 2,9% muncă part-time, față de 17,1% media UE.

Sprijin pentru industriile exportatoare și un pact pentru competitivitate

Producția auto a scăzut cu 13% anul acesta, iar vânzările din industria mobilei s-au înjumătățit. Concordia cere ca Programul Rabla și sprijinul pentru mobilă să fie lansate în primul trimestru.

Organizația propune și un Pact Național pentru Competitivitate, asumat transpartinic: 4–6 sectoare strategice alese pe baza datelor și un portofoliu de proiecte mature pentru perioada 2028–2034, când un fond european de 400 de miliarde de euro se va câștiga în competiție. De asemenea, Concordia solicită un stat digital condus de la centru, printr-un singur centru de decizie la nivelul prim-ministrului, cu direcții obligatorii pentru toate ministerele, și o voce puternică la Bruxelles, prin calitatea de membru invitat în mecanismul național de coordonare a afacerilor europene.

Condiții pentru bugetul pe 2027

Pentru bugetul pe 2027, Concordia cere ca partenerii sociali să fie consultați înainte de adoptare și ca orice măsură care afectează companiile să fie însoțită de o analiză de impact. Aceasta include impozitul pe proprietate, accizele, exit tax și propunerea privind Avocatul Obligatoriu.

Eliminarea IMCA de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în program, are nevoie de un termen ferm.

Pentru ca angajamentele să devină decizii, Concordia a propus un grup de lucru permanent între Guvern și confederațiile patronale pentru competitivitate și simplificare, cu reuniuni trimestriale, precum și întâlniri de lucru între federațiile sectoriale și ministerele responsabile de competitivitate, de la Economie, Energie, Finanțe și Transporturi până la Investiții și Proiecte Europene, Mediu și Muncă, inclusiv pe politici sociale esențiale: locuințe, educație și sănătate. Organizația precizează că participă la aceste discuții cu propuneri fundamentate, cu impact estimat și, în mare măsură, fără cost pentru buget.

Share This Article