Weekend plin de activități pentru întreaga familie la Iulius Mall Suceava
Weekend-urile de toamnă capătă un farmec aparte la Iulius Mall Suceava, unde sunt pregătite evenimente pentru fiecare membru al familiei. În acest final de săptămână, Circul Espinol aduce acrobații spectaculoase și momente pline de adrenalină, cei mici pot construi și programa roboți, pot urmări povestea lui Pinocchio și își pot pune imaginația la încercare într-un atelier de handmade.
Circul Espinol, în parcarea din zona Tedi
Începând de vineri și până pe 1 noiembrie, parcarea din zona Tedi se transformă într-un loc în care Circul Espinol prinde viață. Acrobații la înălțime, echilibristică, momente comice și numere pline de adrenalină îi așteaptă pe spectatori. Printre atracțiile ediției din acest an se numără și „Globul Morții”, unul dintre cele mai periculoase și spectaculoase numere de cascadorie din lumea circului, cu trei motocicliști.
Săptămâna aceasta, spectacolele au loc vineri, de la 18.30, sâmbăta, de la 16.00 și 18.30, iar duminica, de la 11.30 și 15.30.
Atelier STEM de robotică și inteligență artificială
Sâmbătă, între 11.00 și 15.00, cei mici sunt așteptați de Tales & Tech Hub la un atelier STEM dedicat roboticii, programării și inteligenței artificiale. Copiii cu vârste între 6 și 14 ani vor putea construi și programa roboți LEGO®, vor descoperi noi senzori și vor învăța, prin activități practice, ce înseamnă inteligența artificială. Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac la Centrul Info. Fiecare participant va primi și un „Card de Inventator”, care îi oferă o lecție gratuită de robotică la sediul Tales & Tech Hub.
Spectacol de teatru „Pinocchio”
Tot sâmbătă, de la 16.00, cei mici sunt așteptați în zona Reserved la spectacolul de teatru „Pinocchio”, unde îl vor însoți pe celebrul personaj în aventura sa plină de întâlniri neașteptate, alegeri grele și năzbâtii. Povestea păpușii de lemn creată de Geppetto le va aminti celor mici cât de importante sunt sinceritatea, curajul și grija față de cei dragi.
Atelier de handmade susținut de Matei Căldăruș
De la 17.00 până la ora 20.00, creativitatea intră în scenă, în cadrul atelierului de handmade susținut de Matei Căldăruș, de la ABUR Studio. Copiii vor învăța tehnici de lucru manual și își vor crea propriile obiecte din piele, pe care le vor putea lua acasă. Participarea este gratuită, iar atelierul se desfășoară în serii de câte o oră, cu înscriere la Centrul Info.
