Lucrările pe Aleea Jupiter din Suceava, aproape de finalizare
Modernizarea străzii Aleea Jupiter din municipiul Suceava se apropie de final, lucrările fiind aproape gata de predare. Anunțul a fost făcut de primarul Vasile Rîmbu, care le-a adresat locatarilor un îndemn civic pentru valorificarea spațiului proaspăt amenajat.
Edilul i-a provocat pe locatari să transforme terenul într-o grădină plină de culoare, subliniind că viitorul acestui loc depinde de implicarea lor.
Un îndemn la implicare civică
„În continuare, va depinde de dumneavoastră dacă veți transforma acest loc într-o grădină plină de culoare sau dacă îl veți lăsa pradă timpului, așteptând ca buruienile să recâștige încet terenul proaspăt amenajat”, a declarat primarul Vasile Rîmbu.
Acesta a povestit că a ales formula „grădină plină de culoare” după ce o doamnă i-a mărturisit că ar prefera să aibă în fața blocului trandafiri albi, adăugând, zâmbind cu subînțeles, că i-ar plăcea și roșii.
Potrivit primarului, provocarea civică rămâne aceeași: pragul scării fiecărui locatar poate deveni cartea de vizită a întregului cartier.
Bunici, părinți și nepoți, așteptați să pună mâna pe săpat
Vasile Rîmbu și-a exprimat dorința de a vedea cum această inițiativă aduce laolaltă bunici, părinți și nepoți, iar cei mici să fie primii care pun o floare sau o sămânță de iarbă în pământ. De asemenea, copiii ar putea „monitoriza” apoi un copăcel plantat chiar de ei.
„Primăria a pregătit terenul, voi aduceți viața și culoarea”, a mai spus primarul Vasile Rîmbu.
