O femeie din Suceava a câștigat peste 1,87 milioane de euro la Joker

X Simona
2 Min Read

O femeie din Suceava a câștigat peste 1,87 milioane de euro la Joker

O femeie în vârstă de peste 60 de ani, din județul Suceava, a ridicat marți, 20 octombrie, premiul de categoria I obținut la tragerea Joker din 18 octombrie. Suma încasată se ridică la 10.004.076,02 lei, echivalentul a peste 1,87 milioane de euro.

Câștigătoarea s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române pentru a intra în posesia premiului. Ea joacă constant la loto de peste zece ani, iar de aproximativ un an folosește exclusiv platforma online a Loteriei Române, bilete.loto.ro. O parte dintre numerele care i-au purtat noroc au o semnificație personală și sunt jucate frecvent. Femeia a declarat că a mai obținut de-a lungul timpului și alte câștiguri, de valori mai mici.

Biletul norocos a fost completat cu schema redusă cod 12 în zona A și cu schema redusă cod 45 în zona B, totalizând 123 de variante la Joker, plus o variantă la Noroc Plus. Prețul biletului a fost de 987,50 lei.

Pe lângă premiul principal, biletul a mai înregistrat 20 de câștiguri de categoria a V-a, 50 de câștiguri de categoria a VII-a și 35 de câștiguri de categoria a VIII-a. Suma totală câștigată ajunge astfel la 10.013.880,07 lei.

Acesta este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Joker. Câștigătoarea nu a dorit să își facă publică identitatea.

Share This Article