Primarul Rîmbu spune că Burdujeniul renaște, iar faptele vorbesc mai clar decât „gălăgia demagogică”
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, într-o postare pe pagina sa de socializare, că rehabilitarea cartierului Burdujeni este dovada clară a schimbării reale, iar administrația pe care o conduce nu are nevoie de „megafoane”, ci de fapte concrete.
„Burdujeniul renaște sub ochii celor care nu credeau în schimbare. Și, odată cu el, toată Suceava, fiindcă nimeni nu va rămâne în urmă. Standardul este și va fi același peste tot. Epoca improvizațiilor s-a încheiat! Nu mă veți auzi strigând în megafoane. Vocea administrației noastre sunt faptele!”, a scris primarul.
Vasile Rîmbu a făcut referire și la o reflecție a lui Goethe, despre care a spus că „sintetizează perfect inerția politicii autohtone” și forța celui care nu mai are nimic de pierdut, găsindu-și sensul în realitatea din teren.
Primarul i-a îndemnat pe locuitorii Sucevei să privească dincolo de „zgomotul populiștilor de partid(e), al celor care caută doar microfoane și camere” și a subliniat că administrația sa preferă să vorbească prin rezultate, nu prin discursuri publice.
