Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, prezent la deschiderea Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a participat la deschiderea oficială a ediției din acest an a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”, eveniment care se desfășoară în parcarea Iulius Mall Suceava.
În cadrul alocuțiunii sale, Nicolae Robu a subliniat că Bucovina nu înseamnă doar tradiții, istorie și mănăstiri, ci și oameni harnici, pricepuți și gospodari, ale căror produse sunt promovate prin intermediul acestui târg.
„Bucovina, cred, nu înseamnă doar tradiții, istorie și mănăstiri, ci înseamnă și oameni harnici, oameni pricepuți, gospodari. Iar astăzi, rodul acestor oameni gospodari și harnici îl avem aici, la Târgul de Toamnă Produs în Bucovina”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.
El i-a invitat pe suceveni, pe turiști și pe toți cei care ajung la Iulius Mall să viziteze târgul în acest sfârșit de săptămână și să susțină producătorii prin achiziționarea produselor acestora.
„Dacă vor cumpăra de la un producător local, cumpără de fapt de la o familie, de la oameni gospodari, cumpără produse autentice de aici, de la noi din Bucovina”, a spus Nicolae Robu.
Potrivit acestuia, la ediția de anul acesta participă și doi expozanți din afara județului Suceava, unul din Bihor și celălalt din Cluj. Oficialul a precizat că unul dintre obiectivele târgului este sprijinirea producătorilor locali și încurajarea consumului de produse autentice.
„Producătorii speră să aibă vânzare mai bună decât anul trecut, pentru că anul trecut am fost un pic defavorizați de vreme. Eu cred că zilele vor fi frumoase și vor fi destul de mulți vizitatori la ediția de anul acesta a târgului”, a mai declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.
Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” este deschis până duminică, 11 octombrie, în parcarea Iulius Mall Suceava.
