CSU Suceava s-a calificat în faza următoare a Cupei României după o victorie categorică
CSU Suceava și-a asigurat calificarea în faza următoare a Cupei României la handbal masculin, după ce a învins miercuri seara, în deplasare, pe Unirea Sânnicolau Mare, cu scorul de 44-30. Formația pregătită de Bogdan Șoldănescu a controlat partida de la un capăt la altul și a intrat la pauză cu un avantaj de șase goluri, scor 23-17.
În repriza secundă, diferența s-a mărit considerabil, iar CSU Suceava a încheiat meciul cu 44 de goluri marcate și un avantaj final de 14 goluri. Această victorie vine la scurt timp după prima înfrângere suferită de suceveni în actuala ediție a Ligii Zimbrilor, luni seară, pe terenul celor de la Potaisa Turda, scor 22-26, după trei victorii consecutive în campionat.
Pentru CSU Suceava urmează revenirea în Liga Zimbrilor, acolo unde formația suceveană va primi vizita celor de la CSM București, duminică, 18 octombrie, de la ora 18:00, în sala „Dumitru Bernicu” a Liceului cu Program Sportiv din Suceava.
