Șoldan: „Investițiile comune schimbă viața oamenilor de la graniță”

X Simona
2 Min Read

Cooperare transfrontalieră între Suceava și Cernăuți: proiecte comune pentru următorul exercițiu financiar european

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a primit la Palatul Administrativ vizita președintelui Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Huytor, și a vicepreședintelui Mykhaylo Pavliuk, însoțiți de directorul adjunct al Centrului Regional Cernăuți pentru Formare Continuă, Serhii Hakman.

Discuțiile s-au concentrat pe proiectele transfrontaliere derulate în comun și pe pregătirea celor pentru următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene, 2028–2034. La întâlnire a participat și administratorul public al județului, Cezar Ioja.

„Uniunea Europeană alocă fonduri special pentru cooperarea transfrontalieră. Prin proiecte comune cu regiunea Cernăuți, putem atrage acești bani pentru drumuri, sănătate, educație, cultură și turism. Sunt investiții de care avem nevoie și noi, și vecinii noștri”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Oficialul sucevean a precizat că s-a discutat și despre modernizarea punctelor de frontieră, deschiderea celui de la Izvoarele Sucevei–Shepit și legăturile rutiere dintre Siret, Vicovu de Sus și Izvoarele Sucevei, cu conexiuni la A7 și viitorul drum expres Suceava–Siret.

Șoldan a menționat că și anul trecut, la întâlnirea Grupului Interregional al Carpaților de la Prešov, în Slovacia, a insistat pentru sprijin suplimentar pentru Suceava, ca regiune de la frontiera UE care resimte direct efectele războiului din Ucraina.

„Mă bucur că această nevoie este recunoscută și că propunerile pentru viitorul buget european prevăd fonduri dedicate regiunilor de la granița cu Ucraina. Acum ține de noi să pregătim din timp proiecte bune și să atragem cât mai mulți bani europeni. Prin investițiile pe care reușim să le facem împreună putem schimba în bine viața oamenilor de ambele părți ale graniței”, a mai spus Gheorghe Șoldan.

Share This Article