Bronzuri Barbedienne și colecția Prințesei Elena Ghyka, la licitație Artmark

X Simona
4 Min Read

Bronzuri Barbedienne și piese din colecția Prințesei Elena Ghyka, scoase la licitație de Artmark

O selecție de artă decorativă de rafinament, care include bronzuri semnate Ferdinand Barbedienne și obiecte din colecția Prințesei Elena Ghyka, va fi scoasă la licitație de casa Artmark. Evenimentul este programat pentru marți, 13 octombrie, de la ora 12:00, și se desfășoară exclusiv online, pe Platforma Artmark Live.

Ferdinand Barbedienne (1810–1892), fabricant și éditeur de sculptures, a fondat la Paris una dintre cele mai prestigioase manufacturi franceze de bronzuri de artă. În colaborare cu sculptori și decoratori precum Louis-Constant Sévin, atelierul său a realizat obiecte decorative care îmbinau repertoriile istorice cu inovația tehnică. Producția casei a ajuns și în mediul curții imperiale: mobilier după modele Barbedienne–Sévin este documentat în cabinetul lui Napoleon al III-lea (1808–1873) din reședința de la Saint-Cloud și în vila din Paris a vărului acestuia, prințul Napoleon (1822–1891).

Una dintre cele mai impresionante piese din această serie este o bombonieră din bronz doré, decorată cu email champlevé, realizată în 1875. Potrivit documentației de catalog, variante ale aceluiași model au intrat încă din 1867 în colecția muzeului de arte aplicate din Viena și au fost prezentate de Barbedienne la Expoziția Universală vieneză din 1873. Piesa are un preț de pornire de 2.000 de euro.

Poartă aceeași semnătură și un vas în manieră Neo-Clasică, decorat cu scene ce înfățișează sacrificiul vestalelor, cu un preț de pornire de 3.000 de euro, precum și un ceas în manieră Louis XVI, de la 1.500 de euro.

Licitația include și obiecte provenite din colecția Prințesei Elena Ghyka. Fiul său, Grigore Ghyka, descrie povestea acestor piese: „Mama era un personaj, avea foarte mult stil, care se reflecta și în felul în care se comporta, dar și în obiectele pe care le avea în jur. S-a născut într-o familie de boieri, apoi s-a căsătorit în familia Ghyka. Provenea dintr-o lume plină de cultură, o lume foarte mondenă… Iar obiectele pe care le-am adus în acest eveniment reflectă modul acesta de a trăi. Avea un apartament foarte mic în București, dar era plin de obiecte, de tablouri, de mobilă veche, de oglinzi, de ceramică, de cristal, de argintărie, de lumină și de flori. Și eu am început să colecționez de mic. O sfătuiam pe mama destul de des pentru achizițiile pe care le făcea. Ne consultam. Din copilărie am fost fascinat de obiectele vechi. Vechi e bun, înseamnă calitate, gust, stil și frumos. Este foarte importantă și bucuria pe care o ai atunci când te înconjori cu obiecte frumoase. Poți uita astfel de toate problemele. Te inspiră, te bucură și îți mângâie sufletul, cum zicea mama”, a declarat Grigore Ghyka.

Evenimentul este însoțit de o expoziție deschisă publicului la Palatul Cesianu-Racoviță, zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 și 20:00, cu intrare liberă. Ofertele pot fi depuse atât online, cât și la sediul Galeriilor Artmark, fiind necesară doar crearea unui cont de colecționar, proces gratuit.

Share This Article