Incendiu într-o gospodărie din Șcheia: o autoutilitară a luat foc de la jarul depozitat lângă materiale combustibile
Un incendiu a izbucnit vineri seară într-o gospodărie de pe strada Humorului, din comuna Șcheia, după ce jarul rămas în urma arderii unor deșeuri a fost depozitat în apropierea unor materiale combustibile.
Polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Șcheia au fost sesizați prin SNUAU 112, la ora 20:41, cu privire la izbucnirea incendiului. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe strada Humorului, a observat că într-o curte de pe partea dreaptă a drumului, în direcția Suceava, ardea o autoutilitară, și a alertat autoritățile.
Proprietatea îi aparține unui bărbat în vârstă de 32 de ani și fusese achiziționată recent. În prezent, pe teren se desfășoară lucrări de curățenie și reabilitare.
Potrivit verificărilor efectuate, în cursul zilei, două persoane chemate de proprietar au desfășurat activități de curățenie. Acestea au depozitat în bena unei autoutilitare marca Mercedes, de culoare verde, deșeuri vegetale, lemnoase, feroase și plastice. Printre materialele depozitate se afla și jar rămas în urma arderii unor deșeuri. Cele două persoane au părăsit proprietatea în jurul orei 17:00.
La fața locului au intervenit pompierii ISU Suceava, care au stins incendiul. În urma verificărilor, specialiștii au stabilit ca sursă probabilă de aprindere jarul sau scânteile, iar ca mijloc care putea produce aprinderea, focul în aer liber. Primul material care s-ar fi aprins a fost vegetația uscată, iar împrejurarea determinantă a fost depozitarea jarului în apropierea materialelor combustibile.
Deși incendiul a cuprins parțial deșeurile vegetale, lemnoase, feroase și plastice, autoutilitara Mercedes nu a fost avariată.
Proprietarul terenului a declarat că nu are suspiciuni cu privire la modul în care a izbucnit incendiul și a precizat în scris că nu formulează plângere prealabilă pentru infracțiunea de distrugere din culpă, prevăzută de art. 255 alin. (1) din Codul penal.
