Descoperire neobișnuită în pădurea din Ciocănești: un bărbat a găsit o grenadă în timp ce culegea ciuperci
Un bărbat care se afla la cules de ciuperci într-o pădure de pe raza comunei Ciocănești a făcut o descoperire care a mobilizat de urgență autoritățile locale. Vineri, Poliția Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la faptul că, în timp ce se afla în pădure, bărbatul a găsit un obiect care părea a fi o grenadă.
La fața locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Secției nr. 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, care a confirmat aspectele sesizate. Potrivit verificărilor, în data de 25.09.2026, în jurul orei 15.00, în timp ce culegea ciuperci, bărbatul a identificat o grenadă cu urme de rugină, provenită cel mai probabil din Primul sau al Doilea Război Mondial, prezentând urme accentuate de oxidare.
Autoritățile au procedat imediat la asigurarea zonei în care a fost identificată grenada și au solicitat notificarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în vederea desemnării unei echipe specializate pentru ridicarea proiectilului.
Astfel de descoperiri nu sunt singulare în zonele împădurite din județul Suceava, unde rămășițe ale conflictelor militare din secolele trecute ies periodic la suprafață, reprezentând un pericol real pentru persoanele care frecventează aceste locuri. Autoritățile recomandă cetățenilor să nu atingă și să nu miște obiecte suspecte descoperite în teren, ci să anunțe imediat cele mai apropiate structuri de ordine publică.
