Vasco Núñez de Balboa și descoperirea Oceanului Pacific în 1513
În ziua de 26 septembrie 1513, exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa a devenit primul european care a zărit Oceanul Pacific, traversând istmul Panamá. Evenimentul a marcat una dintre cele mai importante descoperiri geografice ale epocii conchistadorilor, deși, timp de secole, meritul i-a fost atribuit în mod eronat lui Hernán Cortés.
Balboa s-a născut și a crescut în Extremadura, în vestul Spaniei, o provincie aridă și cu relief plat, al cărei nume înseamnă literal „extrem de dură”. A fost primul dintr-o serie de conchistadori neînduplecați proveniți din această regiune, printre care se numără și Hernán Cortés și Francisco Pizarro.
La 25 de ani, Balboa a ajuns pentru prima dată în Lumea Nouă, într-o expediție de explorare a Columbiei. Ulterior a încercat să se stabilească în Hispaniola, actualul Haiti, dar la 35 de ani era copleșit de datorii și a fugit de pe insulă ca îmbarcat clandestin, debarcând la Darién, pe coasta nordică a istmului Panamá, acolo unde istmul se întâlnește cu America de Sud.
În Darién a reușit în cele din urmă să prospere și a preluat în scurt timp conducerea coloniei spaniole. A început să organizeze expediții în interiorul continentului în căutare de aur și de sclavi. Deși nu a recurs niciodată la măcelărirea indienilor, așa cum au făcut unii dintre contemporanii săi, s-a folosit de mită, de forță atunci când a fost necesar și, ocazional, de teroare, lăsând la un moment dat câinii spanioli de război să sfârtece 40 de indieni.
În 1513, Balboa a auzit zvonurile despre existența unor cantități imense de aur undeva în interiorul continentului și a hotărât să le descopere. Alegându-și 190 de oameni și câteva sute de călăuze și cărăuși indieni, a pornit pe 1 septembrie să traverseze sufocanta pădure tropicală de pe istmul Panamá, o junglă atât de deasă încât, zile de-a rândul, nici el și nici oamenii lui nu au putut vedea cerul.
Timp de 25 de zile, spaniolii căliți și neobosiți și-au croit drum prin jungla practic impenetrabilă și prin mlaștinile fetide, ajungând în cele din urmă pe coasta sudică a istmului, unde au văzut un vârf de munte înălțându-se în fața lor. Ordonându-le oamenilor săi să se oprească, Balboa s-a cățărat până în vârf și a zărit oceanul în depărtare.
Potrivit propriei mărturii, a căzut imediat în genunchi, mulțumindu-i lui Dumnezeu și sfinților, apoi și-a chemat oamenii să urce la el pe vârf, unde au gravat numele regelui Spaniei pe trei trunchiuri de copac, pentru a consfinți stăpânirea.
Patru zile mai târziu, Balboa a ajuns chiar la ocean. Aruncându-se în apă cu toată armura pe el, și-a rotit sabia și l-a revendicat pentru Spania.
Descoperirea Pacificului a fost cea mai importantă realizare a lui Balboa. După numai șase ani, exploratorul a fost implicat într-o dispută aprigă cu Pedrarias Davila, care era în același timp socrul și superiorul său, fiind responsabilul coloniei spaniole. Davila era invidios pe realizările lui Balboa și îl ura din cauza rapoartelor pe care acesta le trimitea în Spania, în care îi condamna rezultatele slabe.
Când a sosit în colonie vestea că avea să fie înlocuit, Davila l-a chemat la el pe Balboa și l-a judecat sub acuzații false de trădare. Marele explorator și trei dintre camarazii săi au fost decapitați în piața mare din Darién, iar trupurile lor au fost lăsate hrană pentru vulturi.
