Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania va sluji Sfânta Taină a Maslului la Parohia „Sfântul Mucenic Mina” din Suceava
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, vineri, 3 aprilie 2026, începând cu ora 17:00, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, se va afla în mijlocul comunității parohiale a Parohiei „Sfântul Mucenic Mina” din orașul Suceava.
Cu ocazia acestei vizite, Preasfinția Sa va oficia, alături de părinții slujitori, Sfânta Taină a Maslului, moment sacru în care se vor citi rugăciuni de dezlegare și de binecuvântare, aducând astfel liniște și har spiritual întregii comunități.
Invităm pe toți cei care doresc să participe la această slujbă sa ne fie alături în rugăciune, în speranța că Sfântul Mare Mucenic Mina va mijloci pentru toate cele bune și mântuitoare în viețile noastre.
Preot Ciprian Blaga,
Parohia „Sfântul Mucenic Mina” – Suceava
