Primăria Suceava prioritizează plantarea de pomi tineri și înființarea de spații verzi
Plantarea de pomi tineri și înființarea de spații verzi reprezintă acțiuni prioritare pentru Primăria Suceava. Primarul Vasile Rimbu a declarat că își dorește ca acțiuni de acest gen „să devină o reconstrucție a stării de spirit a cartierelor, pornită de la firul ierbii”.
Rimbu: „Un schimb de generații care îmi produce mare bucurie”
„În natura orașului e un schimb de generații care, personal, îmi produce mare bucurie. Mă refer la regenerarea prin pomi tineri care iau locul unora bătrâni, precum și la un plan de înverzire a spațiilor verzi dintre blocuri (și nu numai)”, a afirmat primarul Sucevei.
Potrivit acestuia, orice arbore care și-a încheiat ciclul biologic și a devenit un pericol pentru oameni lasă în urmă un gol care nu va fi umplut cu beton, ci cu viață nouă, mai viguroasă și mai sigură.
„Miza reală este să aducem rădăcini, umbră și verdeață”
Vasile Rimbu a subliniat că administrația locală privește spre viitor, iar miza reală este să aducă rădăcini, umbră și verdeață acolo unde decenii la rând nu a fost nimic altceva decât pământ bătătorit, pietriș inert sau colțuri abandonate.
„Suceava nu crește doar prin clădiri, străzi și parcări; crește prin oxigenul și liniștea pe care le plantăm în micile grădini ale orașului. Ne dorim ca acțiuni de acest gen să devină o reconstrucție a stării de spirit a cartierelor, pornită de la firul ierbii”, a mai declarat edilul.
