Tânărul Ferdinand devine moștenitorul tronului României (1889)
Într-un moment crucial din istoria României, Ferdinand I, născut în castelul Sigmaringen (Germania) pe 12/24 august 1865, este recunoscut ca moștenitor al tronului. Fiul principe Leopold de Hohenzollern și al principesei Antonia, Ferdinand provine dintr-o familie regală cu legături strânse cu monarhia română. Fratele său, regele Carol I al României, nu posedând moștenitori direcți, a stipulat prin articolul 83 din Constituția din 1866 succesiunea tronului, făcând loc lui Ferdinand să devină moștenitor.
Pe 18 mai 1881, un pact de familie, sub auspiciile împăratului Wilhelm I al Germaniei, obligă atât pe Leopold de Hohenzollern, tatăl lui Ferdinand, cât și pe fratele său Wilhelm de Hohenzollern, să renunțe la drepturile lor regale. Astfel, la 18/30 martie 1889, Ferdinand este oficial declarat moștenitor prezumtiv al tronului românesc.
În 1892, Ferdinand se căsătorește cu Maria, principesă de Marea Britanie și Irlanda, consolidând astfel până la un punct legăturile internaționale ale României. Maria era fiica ducelui de Edinburgh și a Mariei Aleksandrovna, mare ducesă a Rusiei, iar împreună au avut mai mulți copii, printre care Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana și Mircea.
Domnia lui Ferdinand I începe oficial pe 28 septembrie 1914, în contextul în care Europa este pe punctul de a intra în prima conflagrație mondială. Decizia sa de a aduce România în război de partea Antantei, luată la 14/27 august 1916, este un act care îi câștigă aprecierea poporului, care îl va numi „cel Leal”, dar provoacă frustrare în rândul familiei sale, care îl detronase din Cartea de familie.
Ferdinand se dedică reorganizării armatei române în timpul celor mai dificile momente ale războiului, promițând împroprietărirea țăranilor. Lecțiile pe care le învață în fața provocărilor politice și militare compun o bună parte din moștenirea sa.
După ce armata română suferă retrageri și se confruntă cu pierderi, regele refuză să semneze un tratat de pace umilitor, care ar fi subordonat România, și așteaptă condiții favorabile pentru a relua luptele. Astfel, se reia în cele din urmă ocupația românească, însoțită de mișcări naționale frontale și adunări plebiscitare pe tot teritoriul național, culminând cu unirea din 1 decembrie 1918.
La sfârșitul acestor tumultuoase evenimente, Ferdinand I și regina Maria sunt încoronați în Catedrala ortodoxă a Reîntregirii din Alba Iulia pe 15 octombrie 1922. Destinul lui Ferdinand, ca simbol al unității naționale, se încheie prin moartea sa pe 20 iulie 1927, înmormântat la Curtea de Argeș, alături de fondatorul dinastiei române, Carol I.
