Papa Urban al II-lea a lansat apelul care a declanșat Prima Cruciadă
În ziua de 18 noiembrie 1095, în fața unei mulțimi adunate lângă Catedrala din Clermont, în regiunea Auvergne din Franța, Papa Urban al II-lea a rostit un apel care avea să schimbe cursul istoriei creștine. Mulțimile tremurau de frig, plângeau cu fervoare religioasă și așteptau cu nerăbdare cuvintele pontifului, care cerea un efort militar comun pentru eliberarea Ierusalimului.
„Ierusalimul este buricul lumii”, a declarat Papa, „un pământ mai roditor decât oricare altul, un paradis al desfătărilor. Aceasta este țara pe care Mântuitorul omenirii a iluminat-o prin venirea Sa, a împodobit-o prin viața Sa, a sfințit-o prin patimile Sale, a mântuit-o prin moartea Sa și a pecetluit-o prin îngroparea Sa. Acest oraș regal, situat în mijlocul lumii, este acum ținut captiv de dușmani… El imploră neîncetat să-i veniți în ajutor”.
Această chemare la arme a dus la începerea primei cruciade pentru redobândirea Ierusalimului din mâinile musulmanilor și readucerea lui, împreună cu bogățiile aflate în teritoriile Ierusalimului și ale Constantinopolului, sub dominație creștină. Urban fusese puternic influențat de un călugăr ascet numit Petru Pustnicul, care vizitase Țara Sfântă cu un an înainte. Felul în care acesta descrisese nefericirea creștinilor și profanarea altarelor creștine din Ierusalim l-a inspirat pe Papă să îi unească pe credincioși într-un efort de proporții, pentru alungarea turcilor selgiucizi care controlau Palestina.
Oferind iertarea păcatelor tuturor celor care îi ajutau pe creștinii din Orient, apelul lui Urban a avut parte de un răspuns imediat și copleșitor. În curând, o forță impresionantă, cu circa 4 000 de soldați călare și 25 000 de pedeștri, în principal din Franța, Italia și statele germanice, era condusă spre Constantinopol, în drumul spre cea mai mare aventură din istoria creștină.
Purtând simbolul crucii albe pe piept, cruciații au început imediat să jefuiască și să prade teritoriile din drumul lor spre Țara Sfântă, încurajați de strigătul lor de luptă „Deus le volt!” („Dumnezeu vrea asta!”). În iunie 1099, armata creștină, redusă ca număr, având acum în jur de 1 500 de soldați călare și 12 000 de soldați pedeștri, a ajuns la Ierusalim. La 15 iulie, marele oraș înconjurat de ziduri a fost ocupat de cruciați, care au măcelărit totul în calea lor. Prima Cruciadă își sărbătorea astfel în mod triumfal sfârșitul.
Petru Pustnicul, cu toate acestea, nu s-a descurcat la fel de bine. Împreună cu un alt călugăr care agita masele, Walter cel Sărac, au condus către Constantinopol ceea ce s-a numit „Cruciada populară”, formată din soldați neînregimentați, țărani credincioși, tineri aventuroși și delincvenți. Evacuați din oraș, pentru că reprezentau o amenințare la adresa populației civile, această armată pestriță a fost prinsă într-o ambuscadă la Cibotus și anihilată de către turci.
Ierusalimul a rămas sub dominație creștină mai puțin de un secol, fiind ocupat de Saladin în 1187. În total, au existat nouă cruciade care au avut ca scop cucerirea și menținerea ocupației asupra Ierusalimului, ultima având loc în 1365.
Tot la 18 noiembrie sunt consemnate și alte evenimente de referință: în 1626 a fost sfințită Bazilica San Pietro din Roma, în 1789 se năștea pionierul fotografiei franceze Louis Daguerre, în 1820 căpitanul american Nathaniel Parker descoperea Antarctica, iar în 1922 murea romancierul francez Marcel Proust.
