Un copil de 11 ani din Vicovu de Jos a ajuns la spital după ce a căzut cu bicicleta
Un băiat în vârstă de 11 ani, din comuna Vicovu de Jos, a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți după ce a căzut de pe bicicletă în timp ce se deplasa pe o stradă din localitate. Copilul s-a accidentat la mâna stângă și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incidentul s-a produs în seara zilei de 14 noiembrie, în jurul orei 20:30, pe strada Fabricii din comuna Vicovu de Jos. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, minorul se deplasa cu bicicleta, iar la un moment dat, din neatenție, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, lovindu-se la membrul superior stâng.
Părinții l-au transportat pe copil la Spitalul Municipal Rădăuți – Unitatea de Primiri Urgențe, unde a fost consultat și a primit îngrijiri medicale.
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați cu privire la incident de către reprezentanții unității medicale, în jurul orei 21:00. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal.
