Șoferiță din Suceava depistată băută la volan, în cartierul Burdujeni
O femeie în vârstă de 35 de ani, din municipiul Suceava, a fost depistată de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, pe o stradă din cartierul Burdujeni.
Incidentul a avut loc în jurul orei 00:10, pe strada Prieteniei, unde un echipaj din cadrul Secției de Poliție Burdujeni desfășura activități de control în cadrul acțiunii „BACHUS 2026”. Polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism marca Renault Megane, la volanul căruia se afla femeia de 35 de ani, domiciliată în municipiul Suceava.
În urma verificării documentelor și a interogării bazelor de date, s-a stabilit că aceasta deținea permis de conducere valabil. Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, polițiștii au testat-o cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal.
