Incendiu la o bucătărie de vară din Giurgești, stins de proprietar înainte de sosirea pompierilor
Un incendiu a izbucnit marți după-amiază, 10 noiembrie, la o bucătărie de vară dintr-o gospodărie din satul Giurgești, comuna Vulturești, județul Suceava. Focul a afectat o porțiune din acoperișul construcției, însă nu s-au înregistrat victime și nici alte pagube la bunurile din apropiere.
Alarma a fost dată la ora 17:09, când proprietarul locuinței, un bărbat din satul Giurgești, a sunat la 112 și a anunțat izbucnirea incendiului. Potrivit primelor informații, în cursul zilei de marți proprietarul făcuse foc în soba bucătăriei de vară. În jurul orei 17:05, în timp ce se afla în curte, acesta a observat flăcări în zona coșului de fum și a solicitat ajutorul autorităților.
La sosirea polițiștilor din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești, incendiul fusese deja stins de proprietar, din acoperișul construcției ieșind doar fum. La fața locului a intervenit și un echipaj al Detașamentului de Pompieri Fălticeni, care a eliminat riscul de reaprindere și de propagare a focului.
În urma cercetărilor, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit în podul și acoperișul bucătăriei de vară, cel mai probabil din cauza efectului termic produs de coșul de fum, amplasat și neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați, arzând materialul lemnos din jurul coșului de fum.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar alte bunuri nu au fost puse în pericol. Proprietarul a declarat că nu are dubii cu privire la cauza producerii incendiului și a precizat că imobilul nu este asigurat. În urma verificărilor efectuate de polițiști, nu au fost constatate aspecte de natură penală.
