Urmărire în trafic la Rădăuți: șofer beat la volanul unui Jaguar fără RCA
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Arbore, este cercetat de polițiștii rutieri din Rădăuți după ce a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii și a încercat să fugă cu mașina. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 11 noiembrie 2026, în jurul orei 03:00, în timpul unei acțiuni organizate de Poliția Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier și Biroul de Ordine Publică, pentru creșterea disciplinei rutiere în rândul conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state.
Potrivit polițiștilor, autoturismul marca Jaguar, înmatriculat în Marea Britanie, circula dinspre orașul Milișăuți către municipiul Rădăuți cu luminile de drum aprinse și nu le-a schimbat cu luminile de întâlnire la întâlnirea cu alte vehicule. La semnalul regulamentar de oprire, șoferul nu s-a conformat și a mărit viteza. În dreptul unei societăți comerciale, acesta a virat prin parcarea unității, a schimbat direcția de mers către Milișăuți și și-a continuat deplasarea cu viteză sporită.
Conform aceleiași surse, conducătorul auto a manifestat un comportament agresiv în trafic, prin patinarea roților motoare. Autoturismul a fost în cele din urmă blocat în sensul giratoriu de la intersecția străzii Calea Bucovinei cu centura Rădăuți. La volan a fost identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Arbore, posesor al unui permis de conducere valabil.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că Jaguarul S-Type V6 avea inspecția tehnică periodică valabilă, însă nu deținea o poliță de asigurare obligatorie RCA. Vehiculul a fost imobilizat.
Deoarece șoferul emana halenă alcoolică, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Pentru abaterile constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.162,5 lei. Astfel, în baza OUG 195/2002, art. 31, lit. a, a primit o amendă de 2.162,5 lei, iar pentru lipsa asigurării RCA, în baza Legii 132/2017, art. 37, alin. (9), a fost sancționat cu încă 2.000 de lei.
