Armistițiul din 11 noiembrie 1918: ceasul care a oprit Primul Război Mondial
În ceasul al 11-lea al zilei de 11 noiembrie 1918, a intrat în vigoare armistițiul dintre Aliați și Puterile Centrale, semnat cu șase ore mai devreme în vagonul de cale ferată al mareșalului francez Ferdinand Foch, la Compiègne, în Franța. Documentul a pus capăt Primului Război Mondial după patru ani, trei luni și nouă zile de lupte.
Până în iulie 1918, armatele aliate, sprijinite puternic de 42 de divizii americane, opriseră ofensiva germană din primăvară și lansaseră o serie de contraatacuri puternice care au împins armata germană înapoi spre Rin. De pe fronturile din Italia, Balcani, Palestina, Mesopotamia și Caucaz, dar și de pe mări, veștile erau în sfârșit favorabile cauzei Aliaților.
Pentru Germania, veștile erau proaste. În ultimele săptămâni, Comandamentul Suprem recunoscuse că războiul nu mai putea fi câștigat, flota se revoltase la Kiel, iar revoluția cuprinsese străzile. Kaiserul fugise în Olanda cu o zi înainte de armistițiu, iar Reichstagul proclamase republica. Între timp, aliații Germaniei – Bulgaria, Turcia și Austro-Ungaria – se retrăseseră din război.
Euforie pe trei continente
În întreaga lume, vestea armistițiului a provocat euforie. Parizienii cântau și aclamau pe bulevarde, iar în New York un milion de oameni s-au înghesuit pe Broadway. La Londra, un observator își amintea momentul: „Stăteam la fereastra camerei mele și mă uitam pe Northumberland Avenue spre Trafalgar Square, așteptând ca Big Ben să vestească sfârșitul războiului… Și apoi, dintr-o dată, prima bătaie a clopotului… Bărbați și femei veneau înghesuindu-se pe străzi… Șuvoaie de oameni se revărsau din toate clădirile. Clopotele Londrei începuseră să răsune. Toate zăgazurile fuseseră rupte. Zarva creștea. Steaguri apăreau ca prin farmec. Înainte ca sunetul ultimei bătăi a ceasului să se stingă, străzile austere și ordonate ale Londrei pe care războiul își pusese amprenta se înmulțiseră într-un haos triumfal.”
Bilanțul unui conflict devastator
Dincolo de sărbătoare, costurile războiului erau cutremurătoare. Aproximativ 65 de milioane de oameni fuseseră implicați în conflict, dintre care 8,5 milioane muriseră, alte 21 de milioane fuseseră răniți, iar 8 milioane erau prizonieri la sfârșitul războiului. Alte 6 milioane de civili au murit, de asemenea.
La fel ca oamenii, patru dinastii imperiale au pierit în timpul sau ca o consecință a războiului: Habsburgii (1282–1919), Hohenzollernii (1415–1918), Romanovii (1613–1917) și dinastia otomană (1290–1922).
Pacea care a semănat noi conflicte
Pentru germani, sfârșitul războiului a adus alte pierderi. Prin termenii Tratatului de la Versailles din 1919, au fost obligați să renunțe la bucăți mari de teritoriu, la colonii și la cantități enorme de echipamente de război. Unul dintre puținele lucruri pe care germanii le-au câștigat în timpul procesului de pace a fost mitul creat de generalii lor, potrivit căruia armata germană fusese „neînfrântă pe câmpul de luptă”, fiind „înjunghiată pe la spate” de propriul guvern civil, la masa tratativelor de pace.
Așa cum observase, cu amărăciune, dar și premonitoriu, generalul comandant american „Black Jack” Pershing: „Nici n-au știut că au fost înfrânți în Berlin. Va trebui să repetăm asta iar și iar.”
Tot pe 11 noiembrie sunt consemnate și alte repere: în 1821 se năștea Feodor Mihailovici Dostoievski, în 1855 murea la Copenhaga filosoful danez Soren Kierkegaard, iar în 1868 se năștea la Cuiseaux pictorul intimist francez Édouard Vuillard.
