Conferințele Dilema revin la UAIC, între 19 și 21 noiembrie 2026
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema. Evenimentul revine la Iași pentru a treia oară și se va desfășura în perioada 19–21 noiembrie 2026, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a universității.
Ediția din acest an are ca temă imaginea și se desfășoară sub titlul „… și restul e imagine”. Tema va fi abordată din perspective diverse: de la imaginea sinelui și reprezentarea României în lume, până la relația dintre imaginea statică și cea în mișcare, rolul artelor vizuale în interpretarea realității și locul imaginii în fundamentarea civilizației contemporane.
Conferințe susținute de Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Cristi Puiu și alți invitați
La această ediție vor susține conferințe Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Oliv Mircea, Sorin Neamțu, Cristi Puiu, Sever Voinescu și Horia-Roman Patapievici.
Programul debutează joi, 19 noiembrie, cu conferința lui Adrian Papahagi, „Imagini ale sinelui la Shakespeare (și nu numai)”, de la ora 18.00, urmată de intervenția lui Teodor Baconschi, „Obsesia «imaginii» între țara reală și cea închipuită”, de la ora 19.30.
Vineri, 20 noiembrie, Oliv Mircea susține conferința „Cîteva fețe ale imaginii: Prolog, «Însemnări» 2026”, de la ora 18.00, iar de la ora 19.30 Sorin Neamțu intră în dialog cu Cristi Puiu, în cadrul conferinței „Metafora e doar o consecință”.
Sâmbătă, 21 noiembrie, programul continuă cu Sever Voinescu și conferința „O imagine a nevăzutului – Francisco de Zurbarán”, de la ora 18.00, și cu Horia-Roman Patapievici, care va susține conferința „O civilizație a cuvântului, a faptei și a imaginii”, de la ora 19.30.
Intrarea la toate evenimentele din program este liberă, în limita locurilor disponibile. Organizator este Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar parteneri principali sunt Primăria Municipiului Iași și European Campus of City-Universities. Sponsorii evenimentului sunt Transgaz și Raiffeisen Bank. Proiectul este realizat de Dilema, Grupul pentru Management și Mediere Culturală și Prietenii Dilemei, cu sprijinul partenerului Cărturești.
