Zece învățături pentru duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci

X Simona
2 Min Read

Decalog alcătuit de Înaltpreasfințitul Calinic la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Cu prilejul Duminicii după Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog în care îndeamnă credincioșii la asumarea responsabilității Crucii, cu tot ceea ce implică aceasta, arătând că fără de ea nu se poate deveni cu adevărat ucenic al lui Hristos și nu se poate crește în Dumnezeu.

Îndemnurile cuprinse în Decalog vizează atât viața duhovnicească, cât și raportarea credinciosului la propriul trup, la simțuri și la grijile lumii acesteia.

Cele zece îndemnuri ale Decalogului

1. Stabilește-ți poziția în univers prin puterea Crucii, cea care îți oferă libertatea infinită a creșterii tale în Dumnezeu.

2. Nu-ți strica trupul, templu al Duhului Sfânt, ci sfințește-l prin post și rugăciune, prin mărturisire și Euharistie.

3. Disciplinează-ți pornirile trupului, ca cel ce poartă în el semnele lui Hristos, păzind curat chipul lui Dumnezeu și îmbogățind asemănarea cu Ziditorul tău.

4. Îndepărtează de la tine grijile și tulburările amăgitoare ale vieții, închipuirile rele și obișnuințele necuviincioase, pentru a putea vedea slava lui Dumnezeu.

5. Sfințește-ți simțurile trupului și puterile sufletului, rațiunea, voința și simțirea, prin primirea descoperirilor dumnezeiești.

6. Nu-ți înfrăți trupul cu sufletul în cele rele, ca nu cumva prin amândouă să zidești turn cetății slavei deșarte.

7. Supune duhului trupul tău, ca harul Duhului Sfânt să împărățească, iar sufletul să dobândească o bucurie de negrăit.

8. Închide ușa sufletului pentru cele vremelnice și străine lui Dumnezeu și transformă-l într-o grădină a virtuților.

9. Cere ajutorul Providenței ca sufletul, darul spiritual al lui Dumnezeu din tine, să ajungă la înțelegerea tainelor și strălucirii mai presus de fire a lui Dumnezeu.

10. Trăiește-ți viața frumos, până la jertfa de sine pentru împlinirea idealurilor înalte ale Evangheliei, în iubirea lui Dumnezeu și a semenilor și, astfel, te vei mântui.

Mesajul este încheiat cu semnătura Arhiepiscopului Calinic al Sucevei și Rădăuților.

Share This Article