Mesajul primăriței din Berchișești, Violeta Țăran, de Ziua Educației
Primărița comunei Berchișești, Violeta Țăran, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, în care și-a exprimat susținerea administrației locale față de cadrele didactice din comună.
„La Mulți Ani dascălilor mei dragi din Berchișești! Ziua Mondială a Educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, atrăgând atenția că societățile durabile au nevoie de profesori puternici și bine pregătiți. Este evident că dascălii noștri nu sunt simple mijloace prin care se implementează obiectivele din educație, ci reprezintă principala cale spre progres și spre crearea unei societăți bazate pe cunoaștere, valori și etică”, a declarat Violeta Țăran.
Primărița a subliniat că profesorii se confruntă în continuare cu provocări legate de lipsa personalului, de insuficiențe în procesul de formare sau, în unele cazuri, de precaritatea statutului lor. În acest context, Ziua Mondială a Educației reprezintă un prilej de a consolida capacitățile cadrelor didactice, etapă indispensabilă pentru realizarea unei educații de calitate.
„Ziua Internațională a Profesorilor este o ocazie deosebită de a vă adresa cele mai sincere și frumoase urări de bine, sănătate și prosperitate dumneavoastră, educatorilor, învățătorilor și profesorilor din Berchișești, care îmi sunteți atât de dragi. Vă mulțumesc din nou pentru răbdarea și devotamentul de care dați dovadă, indiferent de starea vremurilor, în educarea și formarea fiecărei generații, precum și în continuitatea și viitorul comunei noastre”, a adăugat Violeta Țăran.
Mesajul se încheie cu urări adresate tuturor dascălilor: „La Mulți Ani dascălilor din Berchișești, din județul Suceava și din toată țara!”
