Viceprimarul Sucevei a discutat despre oportunitățile reconstrucției Ucrainei pentru Bucovina
Viceprimarul municipiului Suceava, Daniel Ungurian, a primit la sediul instituției o delegație a Consiliului de Export al României – Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Ucrainei. Delegația a fost condusă de președintele Corneliu Cîrstea, prim-vicepreședintele Cristian Trandafir și secretarul general Alexandru Dan Ionescu.
La întâlnire a participat și Cornelia Bremond Ungureanu, consultantă în politici teritoriale, inovare, responsabilitate socială teritorială a companiilor și economie socială, din Franța. Aceasta este originară din Suceava și colaborează cu instituții publice din zona Paris.
Discuțiile s-au concentrat pe oportunitățile pe care viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei le poate deschide pentru Suceava și pentru întreaga Bucovină. Viceprimarul Daniel Ungurian a subliniat că poziția geografică a orașului, apropierea de granița cu Ucraina, infrastructura de transport, mediul universitar și antreprenorii puternici ai județului reprezintă atuuri importante.
„Suceava poate deveni o poartă economică a României către Ucraina – un centru pentru logistică, construcții, producție, servicii și investiții. Trebuie să fim pregătiți, să construim parteneriate și să punem mediul de afaceri sucevean la aceeași masă cu oportunitățile care se conturează”, a transmis Daniel Ungurian.
Viceprimarul a adăugat că poziția pe hartă este un avantaj, dar capacitatea de a transforma acest avantaj în dezvoltare depinde de acțiunea locală. „Suceava are potențial! Suceava trebuie să fie pregătită!”, a concluzionat el.
