Un an de închisoare pentru un șofer băut din Suceava

X Simona
1 Min Read

Un bărbat din Suceava, condamnat la un an de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din municipiul Suceava, a fost încarcerat la Penitenciarul Botoșani după ce instanța l-a condamnat la un an de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Potrivit informațiilor oficiale, Judecătoria Suceava a emis pe numele acestuia mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 493/2026, datat 29 septembrie 2026. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Botoșani în aceeași zi.

Identificarea persoanei condamnate a fost realizată de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Suceava – B.O.P. Aceștia l-au găsit pe bărbat la adresa sa de domiciliu, la data de 29 septembrie 2026, ora 15:53.

După identificare, acesta a fost preluat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, arestat și ulterior escortat și încarcerat, în aceeași zi, la Penitenciarul Botoșani.

Share This Article