Testări gratuite pentru depistarea diabetului, pe 13 noiembrie, la Spitalul Clinic Județean Suceava
Centrul Antidiabetic Județean Suceava organizează vineri, 13 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 13:00, o acțiune gratuită de evaluare și educație medicală. Evenimentul se va desfășura în cadrul Ambulatoriului de Diabet Zaharat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava.
Inițiativa a fost anunțată de dr. Claudiu Cobuz, medic primar și șef al Secției Clinice Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, lector universitar, doctor în științe medicale și coordonator al Centrului Antidiabetic Județean Suceava.
Acțiunea se adresează tuturor persoanelor interesate de evaluarea sănătății metabolice, indiferent dacă au sau nu un diagnostic de diabet zaharat. Sunt încurajate în special să participe persoanele cu exces ponderal, antecedente familiale de diabet, hipertensiune arterială, sedentarism sau alte afecțiuni metabolice, dar și pacienții deja diagnosticați cu diabet, indiferent de tratamentul urmat.
Participanții vor beneficia gratuit de determinarea glicemiei și a hemoglobinei glicozilate, măsurarea greutății și înălțimii, calcularea indicelui de masă corporală, precum și analiza compoziției corporale. Totodată, echipa medicală va oferi informații și materiale educative despre alimentația sănătoasă, prevenirea diabetului zaharat și reducerea riscului de apariție a complicațiilor asociate acestei afecțiuni.
Reprezentanții Centrului Antidiabetic precizează că persoanele care urmează tratament pentru diabet nu trebuie să își modifice medicația pentru a participa la această acțiune. Este recomandat ca acestea să aibă la dispoziție informații despre tratamentul urmat și valorile recente ale glicemiei.
Evaluările au rol informativ și urmăresc identificarea precoce a riscului metabolic. În cazul în care rezultatele indică posibile modificări patologice, este necesară o evaluare medicală suplimentară.
La eveniment vor participa și studenții anului III de la specializarea Nutriție și Dietetică, din cadrul Facultății de Medicină și Științe Biologice a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Aceștia se vor implica în evaluarea parametrilor antropometrici și în activitățile de promovare a unui stil de viață sănătos.
Mesajul transmis cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului 2026 subliniază importanța prevenției, a diagnosticului precoce și a îngrijirii medicale integrate, măsuri care pot contribui la reducerea riscului de complicații și la o viață mai lungă și mai sănătoasă.
