Trafic record pe Aeroportul Suceava: peste 815.000 de pasageri în doar nouă luni
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a înregistrat, în perioada ianuarie–septembrie 2026, un total de 815.335 de pasageri, depășind astfel traficul înregistrat pe parcursul întregului an 2025. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Soldan.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, creșterea este de 225.895 de pasageri, ceea ce reprezintă un avans de 38,32%. Potrivit lui Soldan, traficul din primele nouă luni ale acestui an depășește deja totalurile anuale din 2025 și 2024, dar și nivelul din 2023, când fuseseră înregistrați 802.167 de pasageri.
Luna septembrie a fost a patra lună consecutivă din 2026 în care aeroportul a depășit pragul de 100.000 de pasageri, cu un total de 102.819 pasageri, în creștere cu 46,97% față de septembrie 2025. Conform statisticilor Asociației Aeroporturilor din România, Suceava se numără printre cele șase aeroporturi din țară care au trecut de acest prag în luna septembrie.
De asemenea, în primele nouă luni au fost înregistrate 6.683 de aterizări și decolări, cu 21,71% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025, a mai precizat președintele Consiliului Județean.
