Scenarii complexe de intervenție în exercițiul CROSSFLOOD din Suceava

X Simona
4 Min Read

Exercițiul internațional „CROSSFLOOD” continuă în Suceava cu scenarii complexe de intervenție

Operațiunile din teren desfășurate în cadrul exercițiului internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD” au intrat astăzi, 1 octombrie 2026, într-o etapă cu un nivel ridicat de complexitate. Forțele române și internaționale au fost mobilizate pentru gestionarea unor situații de urgență generate de inundații severe, incidente chimice și riscuri asociate munițiilor neexplodate.

În prima parte a zilei, la Lacul Rogojești s-a desfășurat o intervenție comună pentru limitarea efectelor inundațiilor, care a inclus misiuni de salvare din mediul acvatic și operațiuni de evacuare a apei cu ajutorul echipamentelor de pompare de mare capacitate. La activitățile desfășurate în teren a participat și doamna Michela Matuella, Director în cadrul Direcției Generale pentru Protecție Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar Europene (DG ECHO) a Comisiei Europene, care a urmărit modul de cooperare dintre echipele implicate în exercițiu.

În paralel, echipe specializate în intervenții CBRN (chimice, biologice, radiologice și nucleare) și echipe de căutare și neutralizare a dispozitivelor explozive (EOD) au fost mobilizate în cadrul unui scenariu desfășurat la „MARSIN Tech”. De asemenea, echipele de pompare de mare capacitate (HCP) din România, Ucraina și țările baltice au desfășurat activități de pregătire în realitate virtuală, urmate de dislocarea acestora pentru intervenții de evacuare a apei la lacurile Bucecea și Lipoveni.

Scenariile continuă în a doua parte a zilei

Conform scenariului exercițiului, operațiunile vor continua cu o serie de misiuni care vor testa capacitatea de răspuns și cooperare a echipelor participante. La Complexul Industrial AMBRO vor interveni modulele CBRN din România și Ucraina, în cadrul unui scenariu care presupune amplificarea riscului chimic.

La Lacul Hătnuța vor fi desfășurate misiuni de salvare cu bărci, la care vor participa echipaje din Cehia și Austria. Totodată, exercițiul va testa capacitatea de intervenție în cazul unor riscuri asociate munițiilor neexplodate. Pe râul Siret sunt planificate misiuni de identificare și asanare a muniției neexplodate, cu participarea echipelor din Franța și România, în timp ce echipe din Estonia și Ucraina vor interveni într-un scenariu care presupune identificarea și gestionarea unui incident asociat unor mine terestre.

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava va fi activat din nou punctul de primire și coordonare (RDC), pentru gestionarea sosirii unui modul CBRN din Polonia, în cadrul exercițiului.

Prin scenariile desfășurate, „CROSSFLOOD” urmărește testarea capacității de răspuns în situații de urgență complexe, precum și consolidarea cooperării dintre structurile de protecție civilă din statele participante.

Toate activitățile fac parte exclusiv din scenariul exercițiului

Toate activitățile desfășurate în teren, inclusiv deplasarea convoaielor cu tehnică de intervenție, prezența echipelor în costume de protecție și operațiunile desfășurate în zona lacurilor și a râului Siret fac parte exclusiv din scenariul exercițiului. Populația nu este expusă niciunui pericol real ca urmare a acestor activități.

Exercițiul „CROSSFLOOD” reprezintă o oportunitate importantă pentru testarea, în condiții cât mai apropiate de situații reale, a mecanismelor de cooperare și intervenție în cazul unor situații de urgență complexe, cu implicarea simultană a mai multor tipuri de echipe și capabilități.

Share This Article