Resort din Harghita, ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă o lună?

X Simona
3 Min Read

Un resort din Harghita oferă o lună de cazare celor care lucrează de la distanță

Eskaperdo Resort lansează oferta „Work from Eskaperdo”, dedicată angajaților, antreprenorilor și freelancerilor care pot lucra remote și vor să petreacă o lună în mijlocul naturii, în județul Harghita. Programul se adresează totodată cuplurilor și altor persoane care își pot desfășura activitatea profesională de oriunde.

Conceptul este gândit pentru șederi de minimum 30 de zile și este disponibil în noiembrie 2026, precum și în perioada ianuarie-martie 2027. Oferta se aplică pentru un număr limitat de vile, iar tarifele pornesc de la 9.900 de lei pentru 30 de nopți.

O vilă întreagă, cu spațiu pentru muncă și timp liber

Cei care aleg această variantă au la dispoziție o vilă întreagă, cu două dormitoare, două băi, living, bucătărie echipată și terasă privată. Spațiul poate fi folosit atât pentru programul de lucru, cât și pentru timpul petrecut împreună cu familia sau partenerul.

Oferta poate fi o soluție și pentru părinții care lucrează de la distanță și vor să schimbe pentru o perioadă mediul în care își desfășoară activitatea. În resort există teren de fotbal, teren de tenis și loc de joacă, iar natura din jur oferă numeroase posibilități pentru timpul liber, astfel încât copiii au suficiente activități, iar părinții își pot desfășura ziua de muncă liniștiți.

Relaxare după program, în zona Vărșagului și a lacului Zetea

Unul dintre avantajele unei perioade mai lungi este că activitățile nu trebuie înghesuite într-un weekend. După program, cei cazați la Eskaperdo pot ieși la plimbare, pot folosi facilitățile resortului sau pot descoperi zona din jurul Vărșagului și a lacului Zetea.

Resortul este amplasat în mijlocul naturii, iar în apropiere se află trasee pentru biciclete, cascade, puncte de belvedere și alte locuri care pot fi descoperite în ritmul propriu. Pentru momentele de relaxare de după o zi de lucru, oaspeții se pot bucura și de jacuzzi-ul exterior privat.

Cât costă și în ce perioade este disponibilă oferta

Oferta „Work from Eskaperdo” este disponibilă pentru șederi de minimum 30 de zile, în noiembrie 2026 și în perioada ianuarie-martie 2027. Programul este valabil pentru un număr limitat de vile, iar tarifele pot varia în funcție de perioadă, numărul de persoane și tipul vilei alese, cu sau fără jacuzzi. Prețurile pornesc de la 9.900 de lei pentru 30 de nopți.

Pentru cei care au libertatea de a lucra de oriunde, o lună în Harghita poate însemna o schimbare de decor fără o pauză de la muncă: același laptop, aceleași ședințe, dar cu pădurea și munții în locul peisajului obișnuit de la birou.

Share This Article