Bilanț după prima lună de recensământ al câinilor cu proprietar din Suceava: 576 de gospodării verificate și 602 câini numărați
Prima lună de recensământ al câinilor cu proprietar din municipiul Suceava s-a încheiat, iar echipa coordonată de consilierul local Roxana Ciornei a prezentat primele concluzii. Operațiunea a început cu cartierul Ițcani, unde au fost verificate 576 de gospodării și au fost numărați 602 câini.
Potrivit Roxanei Ciornei, au fost emise 173 de notificări pentru ridicarea bonurilor de sterilizare și 73 de invitații pentru clarificarea situației câinilor, acolo unde proprietarii nu au fost găsiți acasă. Numărul notificărilor este mai mic decât cel al câinilor numărați deoarece, în multe cazuri, în aceeași gospodărie au fost găsiți mai mulți câini, cuprinși în aceeași notificare. Peste 130 de bonuri pentru sterilizare au fost deja ridicate.
Începând de săptămâna viitoare, vor fi organizate acțiuni de revenire în teren și de verificare a intrării în legalitate, pentru cazurile în care au trecut cele 30 de zile de la emiterea documentelor.
Roxana Ciornei a precizat că scopul acțiunii nu este aplicarea de sancțiuni, ci conștientizarea a două aspecte: puii născuți în curțile oamenilor, din câini nesterilizați, ajung pe stradă, iar sterilizarea este singura cale de a preveni înmulțirea necontrolată și abandonul.
Municipiul Suceava are în jur de 6.000 de case, iar până în prezent a fost parcurs aproape 10% din total. La acest ritm, recensământul ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului viitor. Consilierul local a subliniat că este un volum imens de muncă, iar acțiunea este prima de acest fel din istoria orașului. O altă realizare menționată este microciparea câinilor, efectuată direct în curțile oamenilor.
Echipa s-a confruntat cu numeroase cazuri sociale care nu au fost anticipate la începutul acțiunii și care au încetinit ritmul verificărilor. Este vorba despre oameni care vor să își sterilizeze câinii, dar nu pot: persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau bolnave, care nu se pot deplasa, nu au mașină sau pe cineva care să îi ajute să transporte câinii la cabinet. Alții nu își pot atinge propriii câini sălbăticiți în lanț. Roxana Ciornei a mulțumit medicului Alex Hortolomei pentru ajutorul acordat în aceste situații.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava, în colaborare cu cabinetele veterinare partenere în proiect. La activitățile din teren participă reprezentanți ai Poliției Locale Suceava, ai Administrației Piețelor SA și ai Adăpostului Public Suceava.
Sterilizarea este gratuită pentru proprietarii de câini care au domiciliul sau reședința în municipiul Suceava. Obiectivul programului inițiat de municipalitate este prevenirea înmulțirii necontrolate a câinilor, combaterea fenomenului de abandon și optimizarea cheltuielilor alocate serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân. Cea mai importantă concluzie după prima lună este că peste 65% dintre câinii cu stăpân se pot înmulți necontrolat.
Roxana Ciornei a amintit că Primăria Suceava nu mai colaborează și nu mai plătește hingheri privați din anul 2024, de când s-a schimbat administrația orașului, iar ea se ocupă personal de aceste activități din poziția de consilier local. Înainte de 2024, sub fosta administrație, s-au cheltuit sume mari din banii publici pentru capturarea și eutanasierea în masă a câinilor prin intermediul hingherilor privați, fără ca problema să fie rezolvată, întrucât nu s-a acționat la sursă, respectiv la sterilizarea în curțile oamenilor. Potrivit acesteia, din suma plătită hingherilor privați pentru capturarea unui singur câine, aproximativ 1.200 de lei, se pot face minimum patru sterilizări.
Consilierul local a declarat că își va continua munca cu responsabilitate, transparență și respect pentru comunitate și animale deopotrivă, iar schimbările și calea civilizată aleasă au fost posibile datorită deschiderii și sprijinului primarului Vasile Rîmbu.
