Prins fără permis la volan, condamnat la un an și șase luni de închisoare

X Simona
2 Min Read

Bărbat din Straja, condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru conducere fără permis

Un bărbat din comuna Straja a fost condamnat la pedeapsa de un an și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de articolul 335 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 44 alineatul 1 din Codul penal.

Pe 28 octombrie, Judecătoria Rădăuți a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 404/2026, prin care se dispunea punerea în aplicare a sentinței.

Două echipe operative, mobilizate pentru identificarea condamnatului

Pentru executarea mandatului, la nivelul Poliției orașului Vicovu de Sus au fost constituite două echipe operative. Acestea s-au deplasat atât la domiciliul bărbatului din comuna Straja, cât și la o adresă din orașul Vicovu de Sus, unde existau informații că acesta locuia fără forme legale.

Bărbatul a fost identificat la imobilul din orașul Vicovu de Sus. Polițiștii i-au înmânat o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii, după care l-au condus la sediul poliției din Vicovu de Sus pentru luarea măsurilor legale.

Escortat către Penitenciarul Botoșani

În vederea depunerii la Penitenciarul Botoșani, a fost constituită o escortă. Bărbatul urmează să execute pedeapsa de un an și șase luni închisoare stabilită de instanță.

Share This Article